Asociația „Filantropia Ortodoxă”, a Episcopiei Hușilor, pornește și în acest an în Caravana „Dar de Crăciun”
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, coordonată de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, pregătește și în acest an Caravana „Dar de Crăciun”, ce va străbate satele Episcopiei Hușilor pentru a aduce o fărâmă de speranță și de bucurie a dăruirii în familiile și în sufletele copiilor privați de cele mai elementare lucruri.
Deja copiii au început să îi scrie lui Moș Crăciun, iar dorințele lor – în cele mai multe cazuri dorințe simple: hăinuțe noi, încălțăminte, dulciuri și o jucărie – chiar se vor împlini cu sprijinul voluntarilor Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, ai prietenilor acesteia și a tuturor oamenilor de bine care înțeleg nevoile reale ale semenilor lor aflați în lipsuri și sunt însuflețiți de bucuria dăruirii.
Scrisorile copiilor au fost strânse de preoții din parohii și au ajuns la sediul nostru. Prietenii Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, din țară și din diaspora, vor răspunde acestor scrisori și vor pregăti cadourile personalizate.
Pe parcursul întregului Post al Nașterii Domnului vom merge pe teren, la casele celor mici, însoțiți de voluntarii noștri și de Moș Crăciun.
Ne dorim să ajungem la cât mai mulți copii, însă nu îi ocolim nici pe bătrânii singuri, care au mare nevoie în această perioadă de lemne de foc, medicamente, produse de igienă și alimente
Vă invităm alături de noi în această caravană a dăruirii! Fiecare zâmbet contează!, a precizat părintele Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.
Puteți ajuta, prin contul în Lei: RO43RNCB0261160373430001- deschis la Banca BCR, filiala Huși.
Contul în Euro: RO59RNCB0261160373430004; SWIFT: RNCB RO BU;
Pentru alte detalii și informații, ne găsiți pe pagina de Facebook: „Asociația Filantropia Ortodoxă Huși” și pe site-ul: www.filantropiahusi.ro
Sursa: episcopiahusilor.ro