Asociaţia Ortodoxă pentru o Lume Nouă a organizat o tabără la Mănăstirea Tismana
Asociaţia Ortodoxă pentru o Lume Nouă (AOLN), cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a desfăşurat cea de-a V-a ediţie a taberei "Vara Adolescenţilor", în Complexul "Sfântul Nicodim", situat lângă Mănăstirea Tismana.
Au participat 35 de elevi din judeţul Sibiu, din municipiul Râmnicu Vâlcea, Bucureşti şi Chişinău, însoţiţi de 11 organizatori voluntari.
Tabăra este parte a proiectului "Dezvoltare - Autocunoaştere - Consiliere" (DAC), derulat de către AOLN, care are ca scop să contribuie la dezvoltarea abilităţilor personale ale adolescenţilor - comunicare, socializare, expresie artistică - şi la responsabilizarea lor în relaţia cu prietenii, părinţii, şcoala, comunitatea locală şi Biserica, activitatea fiind derulată la începutul lunii iulie. Propunând un alt mod de a petrece vacanţa - prin joc, prin întâlnirea cu locuri pline de semnificaţie, cu repere de spiritualitate creştină ortodoxă, prin rugăciune - tabăra "Vara Adolescenţilor" a fost o provocare pentru participanţi, de a-şi descoperi, firesc, sinele, pe aproapele lor şi pe Dumnezeu.
sursa: ziarullumina.ro