Asociaţia "Vasiliada" împlinește 10 ani de activitate

Arhiepiscopia Craiovei

Asociaţia "Vasiliada" împlinește 10 ani de activitate

Asociaţia "Vasiliada", ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, serbează astăzi 10 ani de activitate socială, sub oblăduirea Bisericii din Oltenia.

Cu acest prilej au fost organizate mai multe manifestări cu caracter festiv, în vederea marcării momentului. Astfel, în cursul zilei de ieri, 13 iunie, reprezentanţii ONG-ului au realizat o prezentare a tuturor activităţilor sociale derulate până în prezent. Evenimentul a avut loc în Piaţa "Mihai Viteazul" din Craiova, unde au fost instalate şase corturi. Au fost prezenţi numeroşi beneficiari de la centrele de zi aflate sub coordonarea asociaţiei, persoane din comitetul director, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi numeroşi colaboratori. Astăzi, manifestările vor continua la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, unde va fi organizată, în Sala de festivităţi "mitropolit Nestor Vornicescu", o dezbatere împreună cu membrii comitetului director. Ziua se va încheia printr-un concert de muzică populară, intitulat sugestiv "În braţele mamei", care va avea loc în sala mare a Teatrului Liric "Elena Teodorini" din Craiova.

Referitor la această aniversare, părintele Adrian Stănulică, director executiv al Asociaţiei "Vasiliada" şi consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, a spus: "Această aniversare marchează un deceniu de activitate socială intensă în slujba Bisericii din Oltenia. În toată această perioadă, "Vasiliada" a reuşit să fie permanent aproape de persoanele cu probleme sociale pe care le-a sprijinit pentru o viaţă mai bună. Mai mult decât atât, "Vasiliada" a reuşit să zidească suflete, să-L aducă pe Dumnezeu în inimile întristate şi să construiasă speranţă acolo unde deznădejdea demolase chiar şi ultima licărire de lumină".

sursa: ziarullumina.ro