Atelier de povești și creație pentru copii și familii, organizat de Pro Vita Iași la Biserica Banu

Arhiepiscopia Iaşilor

Atelier de povești și creație pentru copii și familii, organizat de Pro Vita Iași la Biserica Banu

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu Parohia Banu din Iași, organizează duminică, 21 septembrie 2025, un atelier de povești și creație dedicat copiilor și familiilor. Evenimentul va avea loc între orele 16:00 - 17:30, la Biserica Banu (strada Banu nr. 9, Iași), iar participarea este gratuită.

Atelierul are ca punct de plecare cartea „Ești prețios” de Max Lucado, o poveste cu tâlc adresată atât copiilor, cât și adulților. Mesajul principal al cărții subliniază faptul că fiecare persoană este unică și că adevărata identitate nu se construiește pe etichetele puse de ceilalți, ci pe iubirea Celui care ne-a creat – iubirea lui Dumnezeu.

Evenimentul face parte din Festivalul Străzii Lăpușneanu, manifestare dedicată comunității ieșene, care transformă orașul într-o scenă plină de spectacole, expoziții, activități pentru copii și concerte. Atelierul se desfășoară în cadrul proiectului „Creștem cu fiecare poveste”, inclus în Programul de prevenție și informare al Departamentului Pro Vita.

Prin programele și inițiativele sale, Pro Vita Iași urmărește conștientizarea societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți, sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină și a mamelor în dificultate, promovarea valorilor pro-viață și susținerea copiilor și părinților din familii numeroase.

Pentru detalii și înscrieri: 0753 472 067 – Sorina Topliceanu.

Citește despre: