Au dat startul la bucurie şi-au primit prietenie!

Arhiepiscopia Iaşilor

Au dat startul la bucurie şi-au primit prietenie!

Bucuria a ajuns şi în Parohia Todireşti II! Tabăra „Bucurie în Todireşti“, ediţia I, la care au participat 70 de tineri şi copii, a avut loc în perioada 15-18 august 2016. În cadrul proiectului „Verde la bucurie“, 12 tineri de la Asociaţia Tineretului Ortodox Român, filiala Iaşi, au dat startul pentru desfăşurarea unor zile despre care copiii aveau să spună la final că au devenit „de neuitat“. 

În prima zi de tabără s-au format grupele în funcţie de vârstă, au avut loc jocurile de cunoaştere, după care a fost vizionat filmul animat „Ratatouille“. Ziua s-a încheiat într-o comuniune deplină de gând şi trăire, cu toţii participând la rugăciunea de seară.

Tinerii atoreni au propus şase ateliere pe care copiii le-au primit cu multă bucurie: atelierul de cusut pe etamină, atelierul de sănătate, de dans, joc, atelierul de comunicare şi teatru.

Înviorarea şi rugăciunea de dimineaţă au dat startul celei de-a doua zi de tabără. Fiecare grupă a fost repartizată la atelierele enumerate mai sus.

Atelierul de dans a dat ritm taberei. Copiii au fost plăcut surprinşi de muzica plină de energie şi mişcările specifice fiecărui dans. Receptivi şi deschişi la nou, copiii todireşteni nu au renunţat prea uşor, iar bucuria li se citea deja pe chipurile transpirate şi sincere.

Răbdarea şi atenţia le-au fost solicitate la maxim în atelierul de cusut pe etamină. Cu cât prindeau contur bucăţile de etamină, cu atât încolţea mulţumirea şi încrederea în ei.

La atelierul de teatru, emoţiile au dispărut încetul cu încetul. Amuzaţi şi captivaţi au devenit mici actori, îndrumaţi şi ajutaţi de tinerii moderatori.

Atelierul de sănătate a fost primit cu multă curiozitate de prichindei. Tehnica de resuscitare, manevrele de prim ajutor şi practica pe mascota noastră, jocurile de rol, în care ei înşişi au fost personaje, i-au captivat pe cei mici, care la rândul lor, ulterior, au pansat şi au demonstrat cele învăţate.

Atelierul de joc a fost plin de viaţă. Fotbalul chinezesc împreună cu mulţimea de joculeţe i-au activat pe copiii dornici de a se distra.

Emoţiile, gândurile şi ideile au fost împărtăşite în cadrul atelierului de comunicare. Acest atelier a încercat să crească stima de sine a fiecăruia şi să diminueze emoţiile de a vorbi în public.

Înviorarea şi rugăciunea de dimineaţă i-au pregătit pentru jocurile olimpice din cea de-a treia zi. S-au format alte patru grupe care au participat la multe probe, diverse şi antrenante. Jocurile cu ştafeta, săritul în saci şi multe alte „întreceri“ le-au testat şi îmbunătăţit viteza, îndemânarea, atenţia, curajul şi spiritul de echipă. S-au distrat de minune şi s-au bucurat pe măsură.

După o pauză binemeritată, a urmat „Vânătoarea de comori“. Gândul de a vâna o comoară a fost prezent cu ei pe tot parcursul căutării. Probele care trebuiau să le ducă la bun sfârşit şi indiciile îi apropiau uşor de comoara (foarte) bine ascunsă. Curajoşi şi bucuroşi, au îndeplinit toate probele şi au găsit în cele din urmă comoara. Mulţumirea li se citea pe feţele obosite şi, totodată, fericite.

Ca ziua să rămână una de neuitat, a fost pregătit focul de tabără care a ars „acompaniat“ de cântecele de la chitară şi vocea pură a copiilor.

Ultima zi a fost una emoţionantă. La Sfânta Liturghie au asistat sufletele minunate ale copiilor care au cântat cu drag cântările bisericeşti. După această trăire sfântă, copiii au primit diploma de participare în tabăra „Bucurie în Todireşti“ de care cu siguranţă îşi vor aminti cu drag.  

Vizionarea filmuleţului realizat de directorul taberii, Andrei Dorneanu, de la ATOR Iaşi, în care au fost surprinse momentele minunate din această întâlnire, a fost „ultima piesă a puzzle-lui“ numit „Bucurie în Todireşti“.

Despărţirea a fost plină de lacrimi, însă alinată de promisinea participanţilor de a se reîntâlni cândva...

Tabara „Bucurie în Todireşti“ şi-a atins scopul în parohia todireşteană din Protopopiatul Paşcani. Aproape 70 de copii au rămas cu chipurile fericite şi cu multe amintiri de neuitat, de povestit ani şi ani de-acum înainte. (Ana-Maria Luca, ATOR Todireşti)

Citește despre: