Au fost reluat asaltul Alepului – 85 de creştini ucişi şi peste 300 de răniţi
Cândva cel mai important oraş al Orientului creştin, Alepul este astăzi, în anul 2016, cel mai încercat oraş al lumii. După o criză care a ţinut trei ani, în care ştirile au venit de la cei care au scăpat cu viaţă din încercuirea Statului Islamic, oraşul a fost ţinta atacurilor forţelor guvernamentale siriene, dar şi a numeroaselor grupuri rebele islamice.
Criza umanitară a atins cea mai înaltă cotă, aşa cum precizează Open Doors. Lipsa alimentelor (de Naşterea Domnului, în anul 2015, un kilogram de orez costa la Alep 200 de dolari americani), lipsa medicamentelor şi a spitalelor au accentuat situaţia grea a locuitorilor.
Deşi în urma asaltului de duminică, 25 septembrie 2016, au fost lăsate culoare libere de refugiere pentru cetățeni, oamenii nu şi-au părăsit casele. Rapoartele publicate de către BBC Midle East şi Al Jazeera.com au notat mai multe lovituri aeriene, dar şi atacuri la sol care au lăsat în urmă peste 300 de persoane rănite.
Conform acestui bilanț, 165 de civili – dintre care 49 de copii – au fost uciși în bombardamentele rebelilor asupra cartierelor aflate sub controlul guvernului din partea de vest a orașului. Circa 250.000 de locuitori trăiesc în cartierele rebele și 1,2 milioane în cartierele guvernamentale, amintește sursa citată.
Ceea ce nu prezintă, din păcate, sursele occidentale, este faptul că în cartierele deţinute de rebeli, majoritatea locuitorilor sunt creştini aparţinând Patriarhiei Antiohiei şi a Întregului Orient şi confesiunii Siriene Iacobite, cei din urmă fiind în cea mai mare pondere.
În urma atacului de duminică, jurnalistul Stoian Zaymov a scris pentru Christian Post drama a 85 de creştini ucişi doar într-o singură noapte.
Preotul creştin iacobit Ibrahim Alsabagh a declarat pentru Al Jazeera.com situaţia prin care trec fraţii noştri, creştinii din ruinele Alepului: „Rugaţi-vă pentru noi, creştinii din Alep, pentru că s-ar putea să fim cei din urmă… În ultimele două săptămâni, 200 de creştini au fost ucişi, jumătate dintre victime fiind copii şi femei. Cartierul creștin este lovit fără încetare, deşi nimeni nu va recunoaşte oficial. Nu am cuvinte pentru a descrie toată suferința pe care o văd zi de zi. Şi abia a început bătălia Alepului. Domnul să ne miluiască pe toţi!”.