Au început lucrările la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” - Podu Jijiei

Arhiepiscopia Iaşilor

Au început lucrările la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” - Podu Jijiei

În localitatea Podu Jijiei, comuna Golăeşti, judeţul Iaşi, au fost demarate la mijlocul lunii septembrie 2022, lucrările de construcţie la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.

Parohia Podu Jijiei face parte din Protopopiatul 2 Iaşi, iar piatra de temelie a viitorului locaş de închinăciune a fost pusă pe 19 mai 2018 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. De la momentul sfinţirii locului până în prezent, părintele paroh Ilie Plugariu, sprijinit de Consiliul parohial, s-a ocupat de întocmirea documentaţiei necesare autorizaţiei de construcţie. Cu sprijinul enoriaşilor şi al altor prieteni ai parohiei, s-a reuşit turnarea primei plăci de beton în fundaţie. În prezent, se pregătesc etrierii pentru cofrat, iar în luna noiembrie se doreşte finalizarea cotei 0. Constucţia va avea următoarele dimensiuni: 24 metri lungime, 7,5 metri lățime, 12 metri lăţime la abside şi 28 de metri înălțime. Persoanele care doresc să sprijine lucrările de construcţie ale sfântului locaş din Podu Jijiei pot face donaţii în contul RO55CECEIS0730RON1180665 (Titular: Parohia Podu Jijiei), sau pot lua legătura cu părintele paroh Ilie Plugariu la numărul de telefon 0747.414.098.

Citește despre: