Binecuvântare arhierească la Așezământul Social „Sfântul Ierarh Nicolae” Fălciu, al Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, la 2 ani de la înființare
În seara zilei de 7 decembrie 2020, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, s-a întâlnit cu copiii din Centrul de zi al Așezământului social ,,Sfântul Ierarh Nicolae” Fălciu, al Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”, cu prilejul împlinirii a doi ani de la inaugurarea acestuia.
Ierarhul Hușilor a oficiat o slujbă de mulțumire, la care au participat și părintele consilier Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, părintele consilier eparhial Eduard Irimiea și părintele inspector Dragoș Trofin.
„La final, Preasfinția Sa i-a colindat pe toți cei prezenți și a oferit daruri copiilor ce beneficiază de serviciile Centrului de zi.
Copiii i-au colindat pe oaspeți și au organizat o scenetă dedicată Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul Așezământului.
Alături de copii și de ostenitorii Așezământului au fost prezenți și domnul Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și domnul Dorel Chelaru, directorul Liceului ”Dimitrie Cantemir” din Fălciu. Tuturor le mulțumim pentru dragoste și pentru tot sprijinul manifestat” a menționat doamna Ionela Cătălina Iosif, coordonatoarea Așezământului „Sfântul Ierarh Nicolae” din Fălciu.
Aşezământul social „Sfântul Ierarh Nicolae” din Fălciu dispune de două module de asistenţă socială, cu 50 de beneficiari: un Centru de zi pentru 25 de copii şi un Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru 25 de persoane vârstnice, iar activităţile se desfăşoară în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Fălciu.
sursa: episcopiahusilor.ro