Binecuvântare arhierească la Parohia Coșula din județul Botoșani

Arhiepiscopia Iaşilor

Binecuvântare arhierească la Parohia Coșula din județul Botoșani

Sâmbătă, 10 ianuarie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia „Izvorul Tămăduirii” Coșula, județul Botoșani. Cu această ocazie, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit o nouă clopotniță.

La Sfânta Liturghie au participat părintele protopop Petru Fercal, alături de părinți stareți și preoți din împrejurimi. Totodată, teologul Petru Purice a fost hirotonit întru diacon.

Otrava pe care diavolul a oferit-o părinților Adam și Eva - minciuna că Dumnezeu ar vrea să-l oprească pe om de la deplinătatea lui, de la desăvârșirea lui – a fost vindecată de Domnul atunci când stă împotriva diavolului, când cuvântul răstălmăcit al diavolului îi arată adevărata autoritate a Scripturii: „Scris este să nu-l ispitești pe Domnul Dumnezeul tău”. Dumnezeu poate să te vindece din boală dar nu întotdeauna asta este spre folos, sunt judecăți ale lui Dumnezeu pe care nu le înțelegem pe deplin în această viață. Dumnezeu ne poate vindeca din primejdii, din durere, dar nu ne-a făgăduit că nu vom mai trece prin această viață prin boală, prin moarte, prin durere, dar ne-a promis că atunci când vom fi credincioși cuvântului Lui, le vom trece cu nădejde, cu înțelegere. Aceasta nu este ultima realitate cu care ne întâlnim, ci este o pregătire pentru viața cea veșnică, a afirmat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.

La finalul slujbei, preotul paroh Adrian Achițenei a mulțumit ierarhului pentru prezența și binecuvântarea sa, exprimându-și recunoștința și bucuria pentru toate lucrările săvârșite în parohie.

Ctitorul Ionuț Țivlică a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni, iar ceilalți ostenitori au primit diplome de vrednicie. PS Nichifor Botoșăneanul a săvârșit și slujba de pomenire a unuia dintre ctitorii bisericii, Bianca-Ioana, în amintirea căreia a fost ridicată clopotnița.

Astăzi, în Duminica după Botezul Domnului, Părintele Episcop-vicar a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Zosin.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: