Binecuvântarea Sfântului Simeon dăruiește harisma sculpturii
„Pune, părinte, sfântă mâna ta pe inima mea și voi începe să cioplesc după cum îmi va da mie Duhul care este întru tine”. Era bărbatul acesta înțelept în cuvânt, dar total neiscusit în arta sculpturii în piatră, numai prin credință a aflat harul. Și începând să sculpteze capitelurile coloanei le-a terminat. Căci era osârduitor în ascultarea sfântului și având inimă zdrobită, căuta să afle virtuțile lui și minunile lui, uimit fiind de înțelepciunea și Duhul în Care vorbea.
Marele dar pe care îl aduce ucenicia pe lângă Sfântul Simeon
Unui frate dintre ucenicii fericitului Simeon, cu numele Ioan, i s-a dat prin rugăciunea sfântului duhul înțelepciunii ca lui Bețaleel[1], ca să sculpteze felurit capitelurile coloanelor bisericii construite de sfântul și închinată numelui Sfintei și de viață făcătoarei Treimi. Căci a zis învățătorului: „Pune, părinte, sfântă mâna ta pe inima mea și voi începe să cioplesc după cum îmi va da mie Duhul care este întru tine”. Era bărbatul acesta înțelept în cuvânt, dar total neiscusit în arta sculpturii în piatră, numai prin credință a aflat harul. Și începând să sculpteze capitelurile coloanei le-a terminat. Căci era osârduitor în ascultarea sfântului și având inimă zdrobită, căuta să afle virtuțile lui și minunile lui, uimit fiind de înțelepciunea și Duhul în Care vorbea[2]. Prin lucrarea și cuvântul acestuia păzea poruncile curat, îmbrățișându-le pe acestea din adâncul inimii și închinându-se în Duhul.
Pe acesta Domnul, vrând să îl ia la sine ca pe un bun, i-a descoperit robului Lui despre adormirea lui și în noaptea aceea, pe când toți cântau rugăciunile de noapte, a întrebat Simeon pe Domnul, zicând: „Doamne, oare l-ai scris pe el în cartea vieții?”[3]. Și a zis Domnul: „L-am scris nu numai pe acesta, ci pe toți ucenicii tăi pe care i-ai trimis mai înainte și îi vei trimite după acestea și i-am rânduit pe ei în cartea vieții”. Pentru aceste slăvite fapte, s-a închinat Simeon Domnului și când au terminat ei psalmodia a zis în auzul tuturor: „Frate Ioane, pace ție! Domnul te-a chemat pe tine”[4]. Iar acela îndată îmbrățișându-l cu bucurie și cu plângere și sărutând cojocul de piele al sfântului, s-a schimbat la față și a zis: „Părinte, în mâinile Tale îmi pun duhul meu[5] și Duhul Tău cel bun mă va călăuzi la pământul dreptății”[6]. Acestea zicându-le, peste două zile a adormit și a fost mare plângere pentru el, toți frații venind la el cu jale, s-au tânguit foarte pentru el[7].
[Viața Sfântului Simeon 108, extras din volumul: Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viața fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, traducere de L. Enache, studiu introductiv de P. van den Ven, ediție îngrijită de Pr. D. Bahrim (Colecția Viața în Hristos, seria Hagiographica, nr. 1), Ed. Doxologia, Iași, 2013]
