Atunci când pășești dincolo de pragul Mănăstirii Pocrov din Moscova te întâmpină, așa cum știe mai frumos, ocrotitoarea acestui așezământ, Sfânta Matrona. Fiorul sfânt, suspinul scăpat printre porțile deschise ale inimii te fac să te simți cel mai important oaspete al sfintei care adună zi de zi nenumărați pelerini la racla cu moaștele sale. Un lung șir de oameni purtători de flori care își suprimă și cea mai mică șoaptă, oameni care stau cuminți, cufundați în rugăciune, la un rând ce poate dura și nouă ore. Fiecare are felul lui de a vorbi cu sfinții, dar acolo vezi lacrimi de bucurie care îi scaldă pe toți cei care o întâlnesc pe Matrona.

Prăznuită în ziua de 2 mai, Sfânta Matrona este, alături de Sfântul Nectarie al Eghinei, Sfântul Luca al Crimeii, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul și Sfântul Paisie Aghioritul una dintre sfintele secolului al XX-lea purtătoare de harisme deosebite. Matrona Dimitrievna Nikonova s-a născut în anul 1881, în satul Sebino, gubernia Tula din Rusia, într-o familie de țărani săraci, cu patru copii. Din cauza sărăciei în care trăiau, părinții s-au gândit ca după naștere să abandoneze copilul într-un orfelinat. Însă un vis prevestitor i-au făcut să-și schimbe planul, căci  mama și-a visat copilul sub forma unei păsări albe, cu chip omenesc, având ochii închiși. Născută oarbă, Matrona, încă din copilărie, a fost purtătoare de darurile duhovnicești ale înainte-vederii și tămăduirii. Infirmă și respinsă, nu a avut bucuria de a se juca cu ceilalți copii de vârsta ei. Școala tinereții i-a fost rugăciunea şi cugetarea la cele duhovnicești. Locuind în apropierea bisericii din sat, mergea tot timpul la slujbe cântând și învăţând toate rugăciunile. Avea o mare sensibilitate pentru sfintele icoane pe care le iubea foarte mult, chiar dacă era lipsită de vederea trupească. Îi plăcea să aibă o candelă aprinsă înaintea lor și să petreacă ceasuri îndelungate în rugăciune, cuprinzând în inima sa de copil întreaga lume.

La vârsta de 14 ani, mergând într-un pelerinaj, ajunge și la biserica în care slujea Sfântul Ioan de Kronstadt. După încheierea slujbei, Sfântul Ioan a rugat credincioșii din biserică să îi facă loc Matronei, adresându-i acesteia chemarea: „Matronușka, vino-vino la mine! Iată, vine schimbul meu – al optulea stâlp al Rusiei”. Puțin mai târziu, la vârsta de 17 ani, are să mai poarte o cruce, pierzându-și mobilitatea picioarelor, rămânând țintuită la pat pentru toată viața.

Sfânta Matrona a avut o misiune deosebită în acea perioadă de cotitură în istoria Rusiei pravoslavnice, când urmau vremuri grele şi tulburi: revoluţia, împărţirea pământurilor şi foametea, dar mai ales prigoana împotriva Bisericii. Tânăra oarbă a prevăzut venirea revoluției bolșevice („vor jefui, vor distruge bisericile și vor prigoni pe mulți”) și intrarea Rusiei în cel de-al doilea război mondial. Sosind acele vremuri, Domnul o îndrumă pe sfântă spre Moscova, unde timp de treizeci de ani va petrece în casele creştinilor, primind mulţime de popor căruia îi dăruia mângâiere şi izbăvire de mâhniri şi necazuri. Însă, datorită lucrării ei duhovnicești, comuniștii au căutat să o aresteze de multe ori, dar Dumnezeu o păzea – căci de fiecare dată o înștiințare lăuntrică o făcea să-și schimbe locul.

Cei care au fost ajutați de rugăciunea și prezența Sfintei Matrona mărturiseau că era și o foarte bună sfătuitoare: „Vindecând bolnavii, maica le cerea credință în Dumnezeu și îndreptarea vieții de la păcat. Ne învăța să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să trăim cu rugăciunea. Sfătuia să ne împărtășim cât mai des cu Sfintele Taine ale lui Hristos”. De asemenea, cuvioasa învăța pe oameni să-i iubească și să-i ierte pe bătrâni și pe cei neputincioși. Îi avertiza să nu alerge pe la duhovnici în căutarea „clarvăzătorilor”. „Alergând pe la diferiți preoți cu scopul acesta – le spunea ea – poți pierde puterea duhovnicească și drumul corect în viață”.

La vârsta de 71 de ani, în data de 2 mai 1952, fericita Matrona, cu nădejdea la Domnul Hristos se mută în locașurile cerești, făcând promisiune celor care o iubeau că le va ajuta în continuare. De-a lungul timpului, cei care mergeau la mormânt ei pentru a-i spune necazurile, s-au folosit de rugăciunea sfintei.

În ziua de 2 mai a anului 1999, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a canonizat-o pe Sfânta Matrona pentru viața ei sfântă, în care cu răbdare și-a purtat crucea suferinței, cât și pentru darurile sale duhovnicești pe care le-a câștigat de la Dumnezeu. În bisericuța Sfintei Matronușka, așa cum este alintată de toți, privești oameni care duc fel de fel de pietre pe care le lasă acolo, în grija cuvioasei – pietre ale necazurilor, tristeților și tainelor fiecăruia dintre ei. Așa cum a făcut și în viață, Matrona le ține pentru sine, le poartă în rugăciunea ei umilă și dăruiește bucurie și ușurare.