În apropierea dealurilor subcarpatine, pe malul stâng al Râului Moldova, la şapte kilometri est de oraşul Gura Humorului se află satul Capu Codrului. Acesta prezintă două caracteristici: partea satului aşezată pe lunca râului Moldovam de-a lungul şoselei reprezentând tipul satului adunat, iar pe colinele nord-estice, jumătatea satului de tip răsfirat şi risipit datorită reliefului accidentat. "Vechimea satului Capu Codrului se pierde în îndepărtatele vremuri ale primului descălecat, acesta făcând parte din vechiul ocol al Câmpulungului Moldovenesc. În cea mai mare parte a timpului, satul s-a numit «Bucureşti pe Moldova», după Bucur, întemeietorul lui. Potrivit unei vechi tradiţii locale, prima aşezare de români moldoveni pe aceste locuri a fost în secolul al XIII-lea, satul înjghebându-se pe prima vatră, într-o poiană din mijlocul codrilor, sus, lângă pădurea de conifere de azi, pe malul unui pârâiaş ce se varsă în Pârâul Stoineasa. Ca loc de închinare, aveau un schit construit de nişte pustnici. Se bănuieşte că datorită deselor incursiuni tătare, schitul a fost ars. De atunci poiana respectivă poartă numele de «Mănăstirea», iar pârâiaşul se numeşte Pârâul Chiliilor, cercetările arheologice scoţând la iveală urme ceramice de secol XIII. A doua vatră a satului, a fost aşezată mai aproape de apa Moldovei, lângă vechiul cimitir, unde a existat o mică bisericuţă din lemn, care s-a scufundat, după cum au mărturisit bătrânii. Prima atestare documentară a satului cu numele său vechi datează din prima jumătate a secolului al XVI-lea, mai precis 21 decembrie 1515. Uricul de danie al domnitorului Moldovei, Bogdan al III-lea, datat la acea dată, arată că domnitorul a cumpărat satul şi moşia Bucureşti de la boierul Luca Ilişescul pentru 300 de zloţi tătărăşti şi l-a donat Mănăstirii Voroneţ, ctitorită de tatăl său Ştefan cel Mare în 1488", a amintit pr. paroh Marius Bârsan.

Parohia Capu Codrului, în documentele administraţiei austriece

De la 21 decembrie 1515 şi până în anul 1783 satul Bucureşti a fost sub stăpânirea Mănăstirii Voroneţ. De la acea dată, a fost pus în stăpânirea Fondului Bisericesc din Bucovina până în anul 1849, când a fost declarat autonom, devenind comună. Ocupaţia locuitorilor satului a fost de la bun început creşterea animalelor şi construirea catargelor pentru corăbii, de unde şi numele de familie dominant Catargiu. În timpul Războiului ruso-turc, Moldova s-a aflat sub administraţie militară rusă. "Autorităţile ruse fac un recensământ între anii 1772-1774 şi schimbă numele satului din Bucureşti în Capu Codrului. Parohia Capu Codrului apare în documente în timpul administraţiei austriece. Astfel, în anul 1786, în Protopopiatul Sucevei, Vicariatul Câmpulung, se afla pe teritoriul satului o parohie, Kapu Kodrului, cu 47 de familii, o biserică şi un preot: Mihalaky Vasilaky. În anul 1731, jupâniţa Pulcheria Cantacuzino ridica pe cheltuiala ei o bisericuţă din lemn cu hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, în locul unde se păstrează şi astăzi o cruce de piatră. Cu unele mici reparaţii, această bisericuţă a servit ca locaş de închinare până în 1914, când a fost donată localităţii Vâlcele, unde se află şi în prezent", ne-a spus preotul paroh.

Biserica parohială, supusă mai multor reparaţii

Construcţia unui nou locaş de cult la Capu Codrului este legată de numele preotului Mihail Iliuţ şi de Mitropolitul Vladimir de Repta. Noua biserică s-a zidit din cărămidă între anii 1907-1911. Construcţia s-a realizat cu cheltuiala Fondului Religionar Ortodox al Bucovinei şi a credincioşilor din sat, sfinţirea fiind oficiată pe 18 septembrie 1911 de Mitropolitul Bucovinei, Vladimir de Repta, după cum se menţionează în actul de sfinţire păstrat în biserică. Planul de construcţie aparţine inginerului austriac Wagner din Cernăuţi, iar lucrările au fost conduse de arhitectul Botta din Suceava. Odată cu biserica, s-a construit şi casa parohială, la o distanţă de circa 500 metri de biserică. Stilul arhitectonic este cel moldovenesc, o copie a bisericii Mirăuţi din Suceava. În biserică se intră printr-un pridvor deschis, aşezat lateral, lângă peretele din sud. Biserica este acoperită cu tablă tip ţiglă, iar cele 14 geamuri ale bisericii sunt prevăzute cu vitralii. Hramul bisericii a rămas Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. În spatele bisericii, în latura de nord, se află cimitirul nou. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, biserica a fost folosită ca foişor de observaţie pentru Armata Rusă, suferind multe stricăciuni. Reparaţiile după distrugerile din timpul războiului s-au încheiat în anul 1949, biserica fiind resfinţită de Arhiepiscopul Sucevei şi Maramureşului Sebastian Rusan, înconjurat de un sobor de nouă preoţi. Tot în timpul războiului, s-a pierdut cronica parohială. "Între anii 1978-1980 s-a executat pictura interioară în tehnica frescă, de către pictorul Nicolae Gavrilean din Gura Humorului. După terminarea lucrărilor, biserica a fost resfinţită pe 6 iulie 1980 de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Clopotniţa a fost zidită între anii 1968-1970, din blocuri mari de piatră, aduse de la cariera Vama, în timpul păstoririi preotului Nicolae Bojescu. Tot atunci biserica a fost împrejmuită cu gard de fier şi temelie de piatră. Din cauza războiului, multe obiecte de cult şi cărţi au fost pierdute. Cărţile de patrimoniu recuperate după război au fost predate depozitului de carte de la Mănăstirea Dragomirna în anul 1981. În prezent, Parohia Capu Codrului I are 289 familii", a adăugat părintele paroh Marius Bârsan. Viaţa liturgică dăinuie şi astăzi la Capu Codrului în cele două comunităţi parohiale formate. În acelaşi timp, în pofida numeroaselor întâmplări nefericite cauzate de vicisitudinile vremii, tradiţiile sunt păstrate cu sfinţenie de bunii creştini harnici şi credincioşi.