Biserica din Obârşia Cloşani şi-a serbat hramul
În ziua prăznuirii Sf. M. Mc. Tiron, parohia mehedinţeană „Obârşia Cloşani” a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorul. Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a luat parte la Sfânta Liturghie de hram, săvârşită în biserica patronată spiritual de Sf. Teodor Tiron. Un sobor de preoţi şi diaconi a adus jertfa cea tainică la altarul sfântului lăcaş de închinare, rugându-se împreună cu cele câteva zeci de credincioşi prezenţi, pentru sănătate, mântuire şi dobândirea cererilor celor de folos.
Marţi, 17 februarie, în ziua prăznuirii Sf. M. Mc. Tiron, parohia mehedinţeană „Obârşia Cloşani” a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorul. Praznicul binecredincioşilor creştini de pe aceste plaiuri a fost luminat şi înfrumuseţat de prezenţa Întâistătătorului Eparhiei în mijlocul comunităţii locale.
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a luat parte la Sfânta Liturghie de hram, săvârşită în biserica patronată spiritual de Sf. Teodor Tiron. Un sobor de preoţi şi diaconi a adus jertfa cea tainică la altarul sfântului lăcaş de închinare, rugându-se împreună cu cele câteva zeci de credincioşi prezenţi, pentru sănătate, mântuire şi dobândirea cererilor celor de folos. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi protoiereul Protopopiatului Baia de Aramă, pr. Vasile Ganţu.
La ceas sărbătoresc, atmosfera duhovnicească a fost întreţinută prin cântările bizantine interpretate la strană de grupul psaltic Sf. Nicodim, condus de Cătălin Cernătescu.
Cu binecuvântarea ierarhului mehedinţean, predica a fost rostită de Pr. Claudiu Crăciun, consilier al sectorului Cimitire, Monumente şi Servicii funerare din cadrul Episcopiei Severinului si Strehaiei. Sfinţia Sa a vorbit despre personalitatea marelui sfânt al Ortodoxiei, luptător pentru credinţă şi mărturisitor al lui Hristos, îndemnând pe cei de față să îi urmeze modelul: „Răbdând chinuri groaznice, mucenicul Teodor nu a acceptat să se închine idolilor, ştiind că adevăratul scop al omului este de a împărăţi împreună cu Dumnezeu întru Împărăţia Sa cea cerească. În vremea Sf. Teodor, creştinii aşteptau cu înfrigurare momentul martiriului, spre a intra cât mai grabnic întru bucuria Domnului. Prin moartea sa, mulţi alţi creştini s-au întărit şi mai puternic în credinţă, după rânduiala lui Dumnezeu. Acum, în pragul intrării în sfântul post al Paștelui, se cuvine ca noi să căutăm mai cu de-amănuntul asupra noastră, să ne judecăm pe noi înşine spre a vedea dacă ne aflăm pe drumul greu ce duce în Împărăţia lui Dumnezeu, ori pe un grum greşit, fără postire, fără greutăţi, dar şi fără răsplată. Ca şi creştini, trebuie să venim în biserică, să ne mărturisim păcatele şi să ne căim pentru ele. Nu poate fi creştin decât acela care trăieşte cu Hristos şi pentru Hristos” a conchis pr. consilier Claudiu Crăciun.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Marian Bona a mulţumit Preasfinţitului Părinte Nicodim pentru bucuria duhovnicească prilejuită de vizita pastorală, încredinţându-l de dragostea şi preţuirea comunităţii pe care o păstoreşte cu vrednicie.
Biserica din comuna Obârşia Cloşani este construită pe locul unei vechi biserici de lemn. Zidirea sfântului lăcaş s-a început în anul 1936, fiind sfinţit în anul 1946 de către Episcopul Atanasie al Râmnicului. Pictura bisericii a fost executată de Gheorghe Bărbulescu Tismana şi Matei Şuţea din Peştişani.
Legat de aceste meleaguri este şi numele lui Tudor Vladimirescu, cel care a fost vătaf al plaiurilor Cloşanilor, aşa cum aminteşte pisania noii biserici.