Biserica domneascã „Tãierea Capului Sfântului Ioan Botezãtorul“ (municipiul Vaslui, județul Vaslui, strada Ștefan cel Mare, nr. 58) Ctitoritã în anul 1490 de cãtre Ștefan cel Mare ca paraclis al curții domnești, pe locul unei biserici mai vechi din secolul al XIV-lea. Potrivit mãrturiilor cãlãtorilor strãini, în secolul al XVII-lea, lãcașul era pictat la interior și exterior, în tehnica frescã. Impresionante erau scenele „Judecata de Apoi“, de deasupra portalului, și „Iisus Pantocrator“ de pe cupola din naos. A fost reconstruitã, pãstrându-se planul, în 1820, de cãtre Maria Cantacuzino, vãduva fostului mare logofãt Costache Ghica (1745-1818), proprietar al târgului Vaslui. În 1894, Grigore Ioanid împodobește interiorul cu picturã muralã. Înfãțișarea de astãzi se datoreazã lucrãrilor de restaurare din 1913-1930. Deși transfiguratã de intervenții moderne, biserica rãmâne un monument reprezentativ al arhitecturii din epoca lui Ștefan cel Mare, datoritã particularitãții pronaosului supralãrgit, soluție preluatã ca model în construirea bisericilor de oraș din vremea marelui voievod. De plan triconc, intrare vest, ziditã din piatrã și cãrãmidã, acoperiș tip șarpantã și învelitoare din țiglã, inițial șindrilã. Plastica decorativã a fațadelor este realizatã din arcaturi oarbe și ocnițe de piatrã și cãrãmidã aparentã, discuri din ceramicã smãlțuitã (ornamentate cu motivul solar, stema dezvoltatã a Moldovei, animale fantastice), elemente de piatrã profilatã în stil gotic (soclu, contraforturi, cornișã, ancadramente cu deschideri în arc frânt, ogival și dreptunghiulare, cele din urmã marcate de ciubuce rotunjite și în cruce). Pe fațada de vest se pãstreazã pisania în limba slavonã, dãltuitã în piatrã în anul 1490. Dacã planimetria și aspectul exterior ne oferã imaginea unui monument din epoca lui Ștefan cel Mare, spațiul interior aparține secolului al XIX-lea, neoclasic. Sistemul de boltire, sprijinit pe arcuri dublou și stâlpi, este alcãtuit dintr-o boltã semicilindricã pe pronaos și cafas, boltã cu penetrații pe naos, semicalote pe altar și absidele laterale. Proscomidiarul și diaconiconul sunt adâncite în zidãrie, sub formã de nișe. Biserica deține bunuri de cult din sec. XVIII-XIX (icoane, argintãrie și cãrți religioase), precum și iconostasul, ulei pe lemn, sec. XIX. În curtea bisericii se aflã necropola familiei Elena Șubin, nãscutã Ghica.