Biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae din Bădiuți a fost târnosită

Arhiepiscopia Iaşilor

Biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae din Bădiuți a fost târnosită

În Duminica a 4-a după Rusalii, 2 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit biserica Parohiei „Sfântul Nicolae” din localitatea Bădiuți, orașul Ștefănești, județul Botoșani. Locașul de rugăciune binecuvântat astăzi a fost construit pe locul unui vechi așezământ, ridicat în prima parte a secolului al XIX-lea.

Credincioșii din orașul Ștefănești, precum și cei din regiunea Botoșaniului, au gustat din bucuria duhovnicească a Parohiei Bădiuți, participând la slujba de sfințire a bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. De asemenea, după ce mulțimea s-a închinat în Sfântul Altar, cei prezenți au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Teofan pe un podium special amenajat în curtea parohiei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de psalți de la Corul Academic „Byzantion” din Iași, dirijat de ipodiaconul Ioan Dulgheriu.

În predica rostită după citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a înșirat câteva virtuți prin care omul poate să devină rob al lui Dumnezeu: 

Acest sutaș se arată pe sine în duh și în adevăr ca rob al lui Dumnezeu și ne arată nouă, celor de astăzi, cum putem să fim robi ai lui Dumnezeu. Devenim robi ai Domnului prin rugăciune, precum sutașul care se apropie sfielnic de Mântuitorul Hristos și îl roagă să-i tămăduiască servitorul. Când Domnul Hristos a spus „Voi veni la tine ca să-ți vindec robul”, sutașul spune „Doamne, nu sunt vrednic să vii în casa mea, pentru că sunt un om păcătos”, arătând prin aceasta adâncă și mare smerenie. Rugăciunea și smerenia ne fac robi ai lui Dumnezeu. Sutașul spune apoi „Doamne, nu te osteni să vii la mine acasă, spune doar un cuvânt și de departe Tu dacă rostești acest cuvânt, sluga mea se va tămădui”. Să ai un asemenea act de credință, să ai o asemenea credință puternică, să crezi că rugăciunea tămăduiește pe cineva la distanță, precum este realitatea, credința îl face pe om rob al lui Dumnezeu – rugăciunea, smerenia și credința. Cununa tuturor este iubirea. Sutașul din Evanghelia de astăzi îl iubea pe cel ocupat, adică pe evreu, și îl iubea și pe subalternul său, arătând prin aceasta că pentru a fi rob al lui Dumnezeu, ești chemat să iubești.

După momentul Axionului, Părintele Mitropolit l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Ionuț Rubei, pe seama Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Socrujeni, comuna Gorbănești, Protopopiatul Botoșani.

Având în vedere lucrarea împlinită de-a lungul timpului în comunitatea parohială, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a acordat la finalul Sfintei Liturghii mai multe ordine și distincții: părintele Ionel Băicănescu, care a fost paroh între anii 1998-2005 a primit „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, părintele Mihai Haraga, parohul bisericii între anii 2005-2019, a fost hirotesit iconom stavrofor, iar actualul preot paroh, pr. Florin Cîtea, a primit rangul de iconom. Totodată, ctitorii și binefăcătorii sfântului locaș au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie, iar din partea parohiei au primit  în dar Noul Testament.

Tot atunci, clericii au oficiat o slujbă de pomenire pentru părintele Victor Porof, care a slujit în această comunitate și care a trecut la cele veșnice.

Ridicată în locul unui sfânt locaș din secolul al XIX-lea

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bădiuți a fost zidită și înfrumusețată între anii 1990-2023. Prima biserică a fost ridicată în jurul anului 1817, având în vedere că, în perioada 1816-1817, este menționat Constantin Paladi, care contribuie cu o sumă de bani la construirea Bisericii „Sfântului Neculai”. Un alt locaș, din piatră și vălătuci, s-a ridicat în anul 1834, avându-l drept ctitor pe Ștefan Stârcea.

Biserica actuală a fost ridicată pe locul locașului din 1834, lucrările fiind inițiate cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Zidirea s-a realizat treptat, cu osteneala și sub îndrumarea preoților care au păstorit această parohie: pr. Victor Porof, pr. Ionel Băicănescu, pr. Mihai Haraga, fiind finalizate cu purtarea de grijă a preotului paroh Florin Cîtea, prin osteneala, jertfa și dăruirea credincioșilor din parohie.

Vă invităm să accesați și:

(Video) IPS Teofan: „Rugăciunea și smerenia ne fac robi ai lui Dumnezeu”

(Video) Biserica din Bădiuți - Ștefănești a fost sfințită

Citește despre: