Biserica Mănăstirii Putna Biserica Mănăstirii Putna, ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare și reconstruită de domnitorii Vasile Lupu, Gheorghe Ștefan și Eustație Dabija (1653-1662) se înscrie în datele generale ce constituie trăsăturile epocii: plan trilobat, brâu în torsadă împărțitor al zidurilor, ocnițe din arcaturi și arcade oarbe, pilaștri, ferestre dreptunghiulare gotice. Turla are coloane răsucite. Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile arhitectonice inițiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniță, naos și altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine, gotice și renascentiste. Accesul în biserică se face prin cele două uși laterale ale pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră. Ușa masivă prin care se trece din pridvor în pronaos are la partea superioară o pisanie care amintește de lucrările de reconstrucție ce au avut loc în timpul domniilor lui Gheorghe Ștefan și Eustratie Dabija. Pridvorul închis apare aici pentru prima dată în Moldova. Mormântul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt este acoperit cu un baldachin de marmură albă, vârf de creație a genului, iar cripta cu o piatră pe care frunza dăltuită a stejarului amintește de copilăria voievodului. Pe alte morminte (sec. XV-XVI) lespezile sunt împodobite cu litere majuscule, vrejul meandric, păsări ciugulind ce par desprinse din fresce și țesături populare sau cu repertoriu ornamental complicat de influență barocă apuseană (sec. XVII-XVIII). Din camera mormintelor (gropnița) trecerea către naos se face printre două coloane masive ce au înlocuit, în secolul XVII, peretele desparțitor specific liniei arhitectonice ștefaniene. Pictura originală, distrusă în timpul luptelor pentru domnie dintre Vasile Lupu și Gheorghe Ștefan, s-a încercat a fi refăcută abia în secolele XVIII-XIX când în pridvor s-au zugrăvit doar câteva chipuri de sfinți. Această dorință de a reda Putnei strălucirea de odinioară, când era „tot cu aur poleită zugraveala, mai mult aur decât zugraveală și pre dinăuntru și pre denafară..." (cronicarul Ion Neculce), a început să prindă contur abia în 1972 când, mitropolitul de atunci, Iustin Moisescu, a binecuvântat proiectul de refacere a picturii din biserica mare a mănăstirii, pe baza unui plan iconografic întocmit de părintele Sofian Boghiu. Ca o proorocie peste decenii, hotărârea mitropolitului de a încredința pictarea ctitoriei ștefaniene celor ce vor picta mai înainte paraclisul mănăstirii, s-a împlinit la 10 iulie 2001, când, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pictorii Mihail și Gavril Moroșan au trasat primele linii la noua frescă. Fii ai Bucovinei, pictori de categoria I-a, cu numeroase lucrări în țară și străinătate, frații Moroșan au împodobit biserica cu frumoase chipuri, scene și compoziții. Stilul neobizantin, cu acorduri cromatice deosebite, compozițiile inedite, sunt câteva din caracteristicile noii picturi.