Biserica Mare a Mănăstirii Căldărușani În pisania originală, din piatră, așezată deasupra ușilor de intrare în impunătorul lăcaș, se poate citi: „... s-a început a se zidi în luna iulie în 14 și s-a săvârșit în luna octombrie 20, leatul 1638". Este de presupus că în intervalul de timp specificat s-au efectuat numai lucrările de zidărie, nu și cele de finisare și pictură. Planul bisericii Mănăstirii Căldărușani este specific secolului al XVII-lea, în formă de treflă cu abside laterale și trei turle. De mari dimensiuni (33,65 m lungime, 12,65 m lățime), prin modul de construcție și elaborare a planului (formă de treflă cu trei turle, cea mare deasupra naosului, celelalte două mai mici deasupra pronaosului), biserica se aseamănă cu cea a Mănăstirii Dealu, ctitorie a domnitorului Radu cel Mare (1495-1508) și prin anumite elemente cu cea a Mănăstirii Curtea de Argeș ctitorită în 1517 de domnitorul Neagoe Basarab (1512-1521) din a cărei construcție s-a preluat pronaosul supralărgit. Datorită mărimii și dispunerii, biserica Mănăstirii Căldărușani face trecerea spre o altă grupă de monumente arhitectonice bisericești, caracterizate și prin plan treflat, înzestrate cu patru turle și cu un pronaos mult lărgit. Această grupă a rezultat prin preluarea elementelor de arhitectură autohtonă, prelucrate într-un nou mod artistic, din care au rezultat Mitropolia din București, ctitorie a domnitorului Constantin Șerban (1654-1658) și fosta biserică a Mănăstirii Cotroceni, ctitorie a domnitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688), demolată în anii comunismului. Așadar, biserica Mănăstirii Căldărușani marchează o anumită etapă în evoluția elementelor arhitectonice autohtone, însă, din cauza deselor reparații și a restaurărilor succesive, unele elemente ale aspectului său original interior și exterior s-au mai schimbat. Spre exemplu, la restaurarea din 1915, zidul bisericii a fost înălțat cu o jumătate de metru și s-a adăugat o cornișă zimțată pentru a da bisericii o linie mai zveltă. Pictura bisericii mari a fost executată în timpul lui Matei Basarab și reînnoită la 1778 sub starețul Filaret și la 1817 sub starețul Dositei. În 1914, sub mitropolitul Ghenadie, pictorul Dimitrie Belizare din București reface din nou zugrăveala. Din pictura originală s-a păstrat reprezentarea ctitorilor Matei Basarab și doamna sa Elena. În exterior biserica este împodobită cu pictură numai în registrul de firide superior. Maestrul executant a fost tot Dimitrie Belizare. Hramul mănăstirii adoptat la sfințirea bisericii la 26 octombrie 1638 a fost și a rămas Sfântul Mare Mucenic Dimitrie izvorâtorul de Mir, care a fost tribun al Tesalonicului. Mărturisind pe Hristos în anul 286, la 26 octombrie, a fost ucis cu sulițele din porunca împăratului Diocletian (284-305). Tradiția consemnată în scris de monahul Casian Cernicanul la 1870 arată că vechiul schit, pe locul căruia Matei Basarab a ridicat mănăstirea, avea ca hram pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie izvorâtorul de Mir. De altfel domnitorul avea toate motivele să păstreze acest hram și pentru noua sa ctitorie, pentru că de ziua prăznuirii acestui martir se leagă unul din momentele de seamă din viața sa ca domn: izbânda asupra oștirii lui Radu Ilieș, pretendent la tronul Țării Românești. Astfel se explică și faptul că Mănăstirea Căldărușani este cea mai mare și cea mai înzestrată dintre toate ctitoriile sale. În 1950 biserica a fost restaurată, iar în 1992 a mai fost ridicat un corp de clădiri.