Biserica Precista II din Piatra Neamț a îmbrăcat veșmântul sfințirii – IPS Teofan: „Cunoașterea lui Dumnezeu îi oferă omului lumina, sensul și adâncimea vieții”
În Duminica a VII-a după Paști, numită și Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, 9 iunie 2019, Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul pus sub ocrotirea Maicii Domnului, Precista, din municipiul Piatra Neamț, a îmbrăcat veșmântul sfințirii, sfântul locaș fiind sfințit de trei ierarhi ai Sinodului mitropolitan al Moldovei. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au săvârșit slujba târnosirii bisericii mari dar și a paraclisului de la demisolul locașului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de arhierei alături de un sobor de preoți și diaconi.
Credincioșii din județul Neamț s-au adunat astăzi, 9 iunie a.c., la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul Piatra Neamț, unde au participat la Slujba de sfințire a bisericii și la Sfânta Liturghie urmată cu prilejul acestui eveniment. Aceștia i-au așteptat pe cei trei ierarhi cu flori și bucurie, iar imediat după întâmpinare a fost săvârșită slujba de târnosire a noului lăcaș de cult, pus sub ocrotirea Maicii Domnului. De remarcat faptul că biserica Parohiei Precista II, alături de locașurile parohiilor Precista I și III, au fost puse sub binecuvântarea Fecioarei Maria, astfel că întregul cartier din municipiu a fost pus sub oblăduirea Maicii Domnului – Precista. IPS Părinte Teofan alături de IPS Părinte Ioachim și de PS Părinte Calinic Botoșăneanul, au binecuvântat prin ungerea cu Sfântul Mir și stopirea cu apă sfințită, pereții exteriori ai locașului, iar după intrarea în edificiu, Părintele Mitropolit Teofan și Părintele Arhiepiscop Ioachim au târnosit Sfânta Masă din biserica cea mare, iar Părintele Episcop-vicar Calinic Botoșăneanul a sfințit altarul aflat la demisolul lăcașului de cult. Conform tradiției și rânduielilor cu privire la acest tip de eveniment, pelerinii au așteptat la rând pentru a se închina în Sfântul Altar. De asemenea, la finalul sfințirii bisericii, ierarhii au citit credincioșilor prezenți rugăciunile de dezlegare. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium special amenajat în fața locașului de cult, în prezența a sute de credincioși nemțeni. Alături de arhierei au mai slujit părintele arhimandrit Petroniu Marin, starețul Mănăstirii Pângărați, părintele Valentin Tofan, protopop de Piatra Neamț dar și părintele Dumitru Ailincăi, parohul comunității Precista II. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei.
„Omul dobândește cunoașterea adâncindu-se în Scripturi”
După citirea textului evanghelic, IPS Părinte Teofan a ținut cu cuvânt de învățătură referitor la cum îl poate omul cunoaște pe Dumnezeu, prin Scripturi: Omul, adâncindu-se în rugăciune, primește de la Dumnezeu har și binecuvântare, mintea i se luminează, inima devine mai caldă și omul cunoaște prin aceasta, mai mult decât cel care nu se roagă, taina vieții sale, rostul a ceea ce se întâmplă în viața lui, în viața celor apropiați, restul evenimentelor din întreaga lume. Omul dobândește cunoașterea, adâncindu-se în Scripturi, încercând să găsească mărturie în Scripturi și în scrierile Sfinților Părinți, despre tot ceea ce el are de împlinit, tot ce are de evitat, cunoscându-și prin călăuzirea Scripturii drumul către Dumnezeu. Cunoașterea lui Dumnezeu se dobândește prin păzirea poruncilor!”
De asemenea, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a arătat că adevărata cunoaștere îi oferă sufletului cuprins de smerenie și dragoste, lumină și sens: „Omul smerit, omul iertător, omul cuprins de iubire, primește de la Dumnezeu harul și binecuvântarea pentru a se cunoaște pe sine și pentru a cunoaște calea pe care o are de urmat pentru a îl găsi pe Dumnezeu. Îl rugăm pe Dumnezeu cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, să ne dăruiască puterea vieții celei veșnice dobândită ca pregustare încă din această lume, pe deplin după trecerea noastră prin această lume, căci adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu îi oferă omului lumina, sensul și adâncimea acestei vieți”.
Preotul paroh Dumitru Ailincăi a primit ca semn de recunoștință distincția „Crucea Patriarhală”
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Dumitru Ailincăi, parohul comunității Precista II, a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca semn de gratitudine pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, „Crucea Patriarhală” pentru clerici, cea mai mare distincție din cadrul Patriarhiei Române . De asemenea, ctitorii principali au primit distincții de vrednicie din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. La sfârșit, credincioșii au primit binecuvântarea ierarhilor.
Scurt istoric
Ideea construirii acestei biserici a apărut încă din anul 1991, datorită insuficienţei spaţiului liturgic de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Precista I, care era neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor prezenţi la slujbe. În anul 1993 au început demersurile pentru obţinerea amplasamentului în micul parc de la intersecţia străzilor Decebal cu Borzeşti. Sfinţirea locului s-a făcut de către părintele arhimandrit Ciprian Zaharia în data de 12 mai 1995, alături de un sobor de preoţi şi numeroşi enoriaşi. Capacitatea acestui sfânt lăcaș este de aproximativ 650 de persoane.