Biserica recomandă discernământ şi înţelepciune în utilizarea internetului

Patriarhia Română

Biserica recomandă discernământ şi înţelepciune în utilizarea internetului

    • Biserica recomandă discernământ şi înţelepciune în utilizarea internetului
      Biserica recomandă discernământ şi înţelepciune în utilizarea internetului

      Biserica recomandă discernământ şi înţelepciune în utilizarea internetului

În legătură cu solicitarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale adresată Patriarhiei Române pentru sprijinirea extinderii accesului la reţeaua de Internet în întreaga ţară, precizăm:

Patriarhia Română apreciază eforturile pe care autorităţile publice le fac pentru facilitarea accesului la Internet a unui număr cât mai mare de români, ca instrument de informare şi comunicare rapidă specific societăţii secolului al XXI-lea.

Cultura enciclopedică a Internetului şi posibilităţile sporite de interactivitate în reţea creează noi oportunităţi de învăţare, de schimburi de valori (economice, culturale, sociale şi religioase) şi de depăşire a decalajelor informaţionale între diferite regiuni ale lumii. De aceea, iniţiativele de incluziune digitală fac parte implicit din programele de incluziune socială.

Biserica utilizează ea însăşi mijloacele moderne de comunicare, inclusiv Internetul, în lucrarea sa pastoral-misionară, social-filantropică, cultural-educaţională şi administrativă deoarece acestea sunt instrumente de lucru rapide şi eficiente.

Însă lumea virtuală a Internetului poate să influenţeze în mod negativ relaţiile interumane, prin utilizarea fără responsabilitate a libertăţii de acces, poluarea informaţională, posibilitatea controlului şi supravegherii persoanelor, terorismul digital sub masca anonimatului, manipulare ideologică şi cyber-criminalitate. De asemenea, utilizarea excesivă a Internetului expune la pericolul înstrăinării, izolării şi existenţei paralele într-o lume virtuală, ruptă de realitate, cu consecinţe grave asupra comportamentului social.

De aceea, Biserica recomandă echilibru, discernământ şi luciditate în folosirea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării, pentru a distinge între bine şi rău şi pentru a cultiva ceea ce este ziditor şi mântuitor.

În acelaşi timp, considerăm că este de datoria autorităţilor publice ca, în paralel cu dezvoltarea societăţii informaţionale la nivelul infrastructurii tehnice, să acorde atenţie cadrului etic şi legislativ, pentru ca alfabetizarea digitală şi folosirea Internetului să se facă prin respectarea demnităţii şi libertăţii persoanei şi pentru încurajarea comunicării şi cooperării dintre oameni şi popoare în spiritul valorilor autentice ale culturii şi civilizaţiei umane.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE