Biserica “Schimbarea la Față a Mântuitorului“ din Văleni - Piatra-Neamț În dreapta Bistriței, sub versantul estic al Cernegurei, se află localitatea Văleni, așezare rurală de dată mai recentă, devenită cartier al orașului Piatra-Neamț. Aici, pe un platou cuprins între Bistrița și panta despădurită a muntelui, la capătul unui șir de case, biserica parohială cu hramul "Schimbarea la Față" atrage atenția oricărui trecător prin înfățișarea arhaică, prin patina întunecată a pereților de lemn, dar și prin linia plină de eleganță a unui profil lipsit de orice element discordant. Respectiva biserică face parte dintre acele monumente care însumează calități constructive deosebite, o îndelungată existență istorică și valori artistice practic inestimabile. Din punct de vedere arhitectural, biserica poate fi calificată fără nici o rezervă ca fiind una dintre cele mai reușite realizări ale arhitecturii populare în lemn. Întreaga construcție, executată din bârne și scânduri groase de brad și de stejar pe temelie de piatră, trădează o mână de virtuos care a fixat în fiecare perete precizie, pricepere și imaginație. Este de tipul bisericilor cu plan simplu în formă de navă, fără sânuri laterale și cu altar pentagonal, clopotnița aflându-se în imediata apropiere, spre sud. Acoperișul de șindrilă îmbracă întreaga construcție în mod unitar, fără a sublinia la exterior decât prezența altarului. În anii '70, toate icoanele vechi (între care 105 de mare valoare artistică și aflate într-o bună stare de conservare) au fost preluate de Mitropolia Moldovei, dar multe altele s-au păstrat la Mănăstirea Bistrița, la Văratic, Agapia sau Neamț, fiind ușor de recunoscut după calitățile lor plastice și după chenarul în relief care le individualizează. În prezent se cunosc peste 150 de icoane a căror proveniență trimite la Văleni, fără a mai socoti pe cele răspândite în colecțiile particulare. Se crede că o primă bisericuță de lemn pe malul drept al Bistriței, la Văleni, s-ar datora lui Petru Rareș. Aceasta este refăcută și înzestrată de Alexandru Lăpușneanu care, la 21 decembrie 1560, dă un hrisov de întărire pentru „... un loc de două aruncături de săgeată în toate părțile...“ atribuit mănăstirii de maici constituite aici. După această dată, așezământul monahal de la Văleni apare ca beneficiar al mai multor acte de danie fie sub denumirea de „Mănăstirea Peste Vale“, fie sub aceea de „Mănăstirea de la Vânătorii Pietrii“, fiind confundată cu un alt lăcaș de cult din apropierea vechiului târg medieval. În 1577, în timpul scurtei domnii a lui Ioan Potcoavă, mănăstirea primește 10 poslușnici ... scutiți de lucru la cetate, de oaste și de iliș. Petru Șchiopul se dovedește un consecvent susținător al acestei mănăstiri, dăruind alimente și bani încă din prima domnie a sa, iar mai târziu, Ieremia Movilă întărește cotele anuale de bani și alimente ridicând contribuția la 30 de zloți. Mai mult decât atât, după evenimentele din 1600 când mănăstirea a fost prădată și incendiată, același domn reface biserica adăugând noi danii și scutiri. Sub Mitropolitul Veniamin Costachi, Mănăstirea Peste Vale a trecut în administrarea Mănăstirii Văratic, urmând să i se asigure astfel o anumită stabilitate economică în cadrul unei comunități monahale mai largi. Părea că în existența acestui vechi așezământ va începe o îndelungată perioadă de liniște și prosperitate, dar în 1821 mănăstirea este devastată cu prilejul reprimării mișcării eteriste. În timpul acestor tragice evenimente mănăstirea are mult de suferit, pierzând mai toate obiectele din metal prețios. Din fericire, icoanele care constituiau un adevărat tezaur de valori în patrimoniul mănăstirii nu au prezentat nici un interes pentru devastatori, scăpând astfel nevătămate. După 1848 urmează o lungă perioadă de regres în existența acestui așezământ: se reduc constant daniile domnești, scade numărul maicilor și numele Mănăstirii Văleni apare din ce în ce mai rar în documentele vremii și în viața spirituală a ținutului. În 1899, ultimele viețuitoare de aici s-au retras la Mănăstirea Văratic, vechiul așezământ monahal străbătând până în zilele noastre ca simplă biserică parohială.