Biserica „Sfântul Gheorghe” din Slobozia Deleni a fost resfințită

Arhiepiscopia Iaşilor

Biserica „Sfântul Gheorghe” din Slobozia Deleni a fost resfințită

Duminică trecută, 30 iunie 2019, Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat slujba de resfințire a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Slobozia, comuna Deleni, Protopopiatul Hârlău, județul Iași. Alături de ierarh a slujit un sobor de preoți și diaconi, fiind prezent și părintele protopop Pâslariu Victor. La eveniment au participat autoritățile locale, dimpreună cu Prigoreanu Dumitru, primarul localității. 

După numirea preotului Ștefănucă Mihai în această parohie s-au efectuat lucrări administrativ-gospodărești, iar în anul 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, s-au făcut lucrări de reparații și întreținere la exteriorul bisericii.

„Ziua de 30 iunie 2019 încununează în chip tainic și duhovnicesc aceste lucrări, prin oficierea slujbei de resfințire săvârșită de către Preasfințitul Episcop Calinic Botoșăneanul. Aducem slavă Preamilostivului și Atotputernicului Dumnezeu, Cel în Treime închinat și mulțumire celor care au ajutat” a declarat părintele paroh Ștefănucă Mihai.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1835 de către boierul Iorgu Ghica, iar lucrările au continuat până în 1852 când a fost sfințită la data de 23 aprilie. Așa cum arată pisania bisericii așezată deasupra ușii, sfântul locaș a primit hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Elisabeta. Cei care au înzestrat biserica cu odoare și obiecte de cult au fost boierii Gheorghe și Pulheria Ghica.

Citește despre: