Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamț își celebrează hramul

Arhiepiscopia Iaşilor

Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamț își celebrează hramul

Biserica „Sfântul Ioan Domnesc“ din Piatra Neamț, ctitoria voievodală a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, îşi serbează ocrotitorul miercuri, 24 iunie 2020.

Mâine, 23 iunie 2020, de la ora 18.00, slujba Vecerniei unită cu Litia va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, alături de un sobor de clerici.

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, miercuri, 24 iunie, Utrenia va începe de la ora 8.00, iar de la ora 9.30 se va sluji Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Programul liturgic va continua cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmată de Parastasul pentru toţi ctitorii trecuți la Domnul.

Credincioşii care vor participa la slujbele închinate hramului vor avea posibilitatea să se închine la raclele în care se află fragmente din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul și ale Sfântului Gheorghe Pelerinul, care se păstrează în această sfântă biserică.

Sfântul Ioan Botezătorul este ocrotitorul Parohiei Sfântul Ioan Domnesc și, de asemenea, ocrotitorul orașului Piatra Neamț, iar evlavia credincioșilor pietreni și nu numai s-a manifestat ani la rândul prin slujbele solemne care au avut loc în fiecare an de hramul bisericii, prin procesiunile cu sfintele moaște pe străzile orașului și prin participarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și a altor ierarhi la aceste evenimente. (Pr. Adrian Ciprian Timofte)

Citește despre: