Biserica „Sfântul Mina-Vergu“ (București, sector 3, strada C. F. Robescu nr. 12, Piața C. Coposu, Hram: Sfântul Mare Mucenic Mina) Într-o zonă centrală a orașului București, pe strada C.F. Robescu nr. 18A, care leagă B-dul Hristo Botev (fost B-dul Domniței), cu strada Călărași și strada Radu Calomfirescu, cu Calea Moșilor, se află biserica Sfântul Mina-Vergu. Strada C.F. Robescu poartă numele fostului primar al orașului București, care a trăit între anii 1841-1919, fost enoriaș al bisericii „Sfântul Mina-Vergu“ și care, în anul 1900 a „refăcut“ biserica. Numele de Vergu (dat altădată mahalalei și bisericii) vine de la Vergo, mare portar la 1693 și mare paharnic între 1695-1697. Conform istoricului I. Ionnescu Gion ( în „Istoria Bucureștilor“ 1899 p. 244), biserica Sfântul Mina-Vergu este zidită de boierul Vergu și Ancuța Doamna. Acest boier Vergu era trimis de către domnitorul Constantin Brâncoveanu în cele mai grele misiuni diplomatice la Constantinopol. El a donat terenul pentru construirea bisericii și a contribuit cu bani la ridicarea sfântului locaș, fiind și el locuitor în această parte a Bucureștiului. Biserica mai era numită „școala Vergului“ de către Spătarul Mihail Cantacuzino, pentru că avea în preajmă o școală. Construcții anterioare actualei biserici nu au existat. Despre construirea acestei biserici avem date istorice de la două inscripții: una deasupra ușii de intrare și alta, aflată în partea dreaptă și stângă din tinda bisericii. Din inscripții rezultă că: biserica a fost ctitorită pe la 1724-1725 de către Daniil Mitropolitul Ungro-Vlahiei, Vergu Vartolomei și Ancuța. Despre domnița Ancuța, I. Ionnescu Gion afirmă că a fost fata lui Vodă Brâncoveanu, măritată cu Enache Văcărescu. Văcăreștii au locuit, în secolul trecut, prin vecinătatea bisericii, care se păstrase până la focul cel mare din 1874. Biserica a fost „cladită din temelie de Domnița Ancuța, sora numitei Domnița Bălașa“. Deci această sfântă biserică „atârnă de ctitoria familiei Brâncovenesti“. După alte surse, era fiica unui popă, Vlad. În cronica lui Dionisie Fotino de la 1818, biserica apare ca o ctitorie brâncovenească. Mitropolitul Ungro-Vlahiei Daniil a contribuit de asemeni „cu toată cheltuială“, la zidirea din temelie și înfrumusețarea bisericii. Biserica a purtat la început hramul „Sfântul Dimitrie“ și „Sfinții Arhanghel Mihail si Gavril. Lăcașul a suferit mai multe avarii (la cutremurele din 1838, 1853 și 1940, la incendiul din 1874) și a fost refăcută în 1874, dată la care a căpătat și hramul Sfântul Mina și au fost aduse moaștele și icoana făcătoare de minuni a acestui sfânt. Cu adevărat, vreme de 17 veacuri, Sfântul Mina s-a arătat milostiv și ajutător celor oropsiți. Așa s-au simțit și boierii Vergulești, cea de-a doua generație de ctitori ai Bisericii „Sfântul Mina-Vergu“ din București, când s-au hotărât să trimită un emisar la Mănăstirea „Prodromu“, în muntele Athos, acum 150 de ani, pentru a cumpăra, cu două mii de galbeni, câteva părticele din moaștele Sfântului Mina, pe care le-au așezat într-o raclă, în biserica înnoită de ei. Avva Dorotei, starețul mănăstirii la acea vreme, a scris în „Patericul Athonit“ câteva cuvinte tulburătoare: „Pe mucenicul Mina nu-l cunoaște nimeni, dar l-am văzut toți, căci li s-a arătat, în vis sau aievea, pe pământ, în aer și pe apă, noaptea sau ziua, tuturor celor care l-au chemat în ajutor“. De un veac și jumatate încoace, toți creștinii ce se roagă fierbinte în această biserică au primit răspuns bun, fiecare după sufletul său. Dovada că moaștele Sfântului săvârșesc minuni stau verighetele, inelele, colierele și brățările prețioase înșirate pe lanțuri de aur, sub sticla icoanei Sfântului Mina, dăruite drept danii, în semn de recunoștință, de creștinii ce și-au binemeritat milostivirea Marelui Mucenic. În anul 1900 sub primariatul lui C.F. Robescu și prin strădania preotului Grigore N. Popescu, stavrofor și revizor ecleziastic, precum și a altor enoriași biserica a fost restaurată, dându-i-se forma actuală. A fost sfințită la data de 30 decembrie 1901 de către P.S. Arhiereu Meletie Gălățeanu. Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a șubrezit biserica, pentru care s-au făcut consolidări la turla mare. Între anii 1943-1946 s-a săpat în jurul bisericii, lăsându-se astfel liberă temelia. Pictura murală din 1900, executată de preotul Vasile Damian și restaurata de către pictorul Moscu, în stil bizantin, s-a deteriorat, astfel că a fost necesară repictarea în întregime de pictorul Gheorghe Busuioc în anii 1980-1981, în ulei, în vremea păstoririi preotului Alexandru Leu. Tot din inițiativa sa, biserica are o nouă catapeteasmă, executată de către sculptorul Constantin Moroiu în anul 1991, iar în anul 1993, a executat cu o înaltă măiestrie artistică, baldachinul de la sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Mina. În prezent biserica se află în stare bună și ca monument istoric este vizitată, atât de către turiștii străini, cât și de cei din țară.