Biserici în sărbătoare în ziua pomenirii Sfinţilor Atanasie şi Chiril
Biserica Ortodoxă îi pomeneşte luni, 18 ianuarie 2021, pe Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei. În Iaşi, trei locaşuri de rugăciune sunt închinate celor doi sfinţi: Biserica "Sfinţii Atanasie şi Chiril" din apropierea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, Mănăstirea Copou şi biserica Parohiei Socola Mică, ce aparţine de Protopopiatul 2 Iaşi.
Mănăstirea Copou din Iaşi îşi cinsteşte luni, 18 ianuarie, ocrotitorii, pe Sfinţii Atanasie şi Chiril. În seara zilei de duminică, 17 ianuarie, de la ora 18:00, se va oficia Privegherea, iar luni dimineaţă vor fi săvârşite Ceasurile, Acatistul şi Sfânta Liturghie. Biserica "Sfinţii Atanasie şi Chiril" a Mănăstirii Copou a fost ridicată de voievodul Vasile Lupu în 1638, în codrii seculari ai Copoului. Legenda spune că, în timpul unei invazii a tătarilor în Iaşi, doamna Teodosia, soţia voievodului, a fugit îngrozită în pădure, ascunzându-se într-o scorbură de copac. După ce furia tătarilor a trecut, domnitorul şi-a căutat în toate părţile soţia, mergând pe culmile dealurilor până ce auzi, în vale, lătratul câinelui său de vânătoare. De bucurie că şi-a găsit soţia sănătoasă, Vasile Lupu a poruncit tăierea copacului şi, drept mulţumire lui Dumnezeu, a ridicat biserica. Mănăstirea Podgorii-Copou a devenit biserică de parohie, în 1864, după secularizarea averilor mănăstireşti. Chiar dacă nu are pictură veche pe zid, aceasta pierzându-se în urma reparaţiilor repetate, s-a păstrat totuşi catapeteasma, care datează din sec. al XVIII-lea. La sfârşitul veacului al XX-lea, sfântul lăcaş a necesitat ample lucrări de restaurare, fiind pictat în întregime de artiştii Vasile şi Violeta Carp.
Biserica "Sfinţii Atanasie şi Chiril", paraclis al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, îmbracă luni, 18 ianuarie, straie de sărbătoare. Programul liturgic va începe duminică seară, de la ora 17:00, cu slujba Vecerniei unită cu Litia. În ziua hramului, de la ora 8:00, vor fi oficiate Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. Amintim că în primăvara anului 2018 au început lucrările de reabilitare ale Bisericii „Sfinţii Atanasie şi Chiril“ din Iaşi. Persoanele care doresc să se numere printre ctitori pot face donaţii în contul RO20CECElS0136RON048 2784, deschis la CEC BANK IAŞI. Donaţiile vor fi folosite exclusiv pentru materiale şi pentru manoperă. Mai multe detalii despre stadiul şantierului pot fi găsite pe pagina https://www.facebook.com/bisericaatanasiesichiriliasi.
Tot luni îşi cinsteşte ocrotitorii Biserica cu hramurile "Naşterea Maicii Domnului" şi "Sfinţii Atanasie şi Chiril" - Socola Mică - Bucium din Iaşi.