Bisericile Schimbării la Faţă din Moldova

Arhiepiscopia Iaşilor

Bisericile Schimbării la Faţă din Moldova

Biserica noastră sărbătoreşte astăzi praznicul Schimbării la Faţă. Unul dintre cele mai mari pelerinaje va avea loc pe Muntele Ceahlău, unde Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Teofan. În cea de-a şasea zi a lunii august, îmbracă straie de sărbătoare numeroase biserici de mănăstire sau parohie din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ - Ceahlău îmbracă astăzi straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, Înalt Preasfinţia Sa va adresa un cuvânt de învăţătură şi de binecuvântare sutelor de pelerini care vor urca pe „Taborul“ României. Aşa cum este tradiţia din ultimii ani, după terminarea programului liturgic, credincioşii vor poposi pe platoul de pe culmile Masivului Ceahlău şi se vor închina în Biserica Schimbării la Faţă. Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Muntele Ceahlău a fost ridicată în memoria sihaştrilor, călugări şi călugăriţe, care s-au nevoit în aceste părţi de-a lungul veacurilor. Biserica s-a ridicat prin contribuţia credincioşilor din comuna Ceahlău şi din alte localităţi din împrejurimi, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, cu osteneala părintelui Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, şi a vieţuitorilor din această mănăstire. Transportarea bisericii s-a realizat cu ajutorul elicopterului, prin cheltuiala Armatei Române şi a Prinţului Dimitrie Sturdza. Sfinţirea sfântului lăcaş de pe Ceahlău a avut loc în anul 1993 şi a fost oficiată de PF Părinte Patriarh Daniel.

Liturghie arhierească la Mănăstirea Slatina

Sărbătoare va fi astăzi şi la Mănăstirea Sihla din judeţul Neamţ. Programul liturgic a început aseară cu slujba Privegherii, oficiată de un sobor de preoţi. Astăzi, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în paraclisul de vară al aşezării monahale. Pelerinii se vor închina raclei ce adăposteşte moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre, aflată în biserica mănăstirii. Oamenii vor urca apoi la peştera în care a vieţuit Sfânta Cuvioasă Teodora pentru a se ruga.

Tot astăzi îşi serbează hramul Schitul Icoana Nouă al Mănăstirii Neamţ şi Biserica „Schimbarea la Faţă“ - Socola din Iaşi.

Praznicul Schimbării la Faţă va fi cinstit astăzi la Mănăstirea Slatina din judeţul Suceava. Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Mănăstirea Slatina se află la o distanţă de circa 28 km nord-vest de oraşul Fălticeni, într-o zonă împădurită de la poalele Munţilor Stânişoarei, pe valea pârâului Suha Mică. Numele Mănăstirii Slatina provine de la un izvor cu apă sărată (slatină) aflat în apropiere, care a secat în timp.

Hram va fi astăzi şi la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ - Berzunţi din judeţul Bacău, a treia aşezare monahală veche a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Situată la poalele muntelui Savu, în capătul unui fir de vale, sub streaşina pădurii de lângă satul Berzunţi, vechiul schit apare amintit din secolul al XVIII-lea. Începutul mănăstirii poate fi considerat anul 1809, când locuitorii satelor Poduri şi Cernu şi-au dat acordul şi sprijinul ca ieromonahul Varnava să înceapă dezvoltarea acestei vetre monahale. După 1990 aşezarea monahală a fost reînfiinţată prin râvna protos. Arsenie Voaideş, stareţul mănăstirii.

Citește despre: