Boboteaza în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Arhiepiscopia Iaşilor

Boboteaza în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În fiecare an, pe 6 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Botezul Domnului. În această zi, în cadrul Sfintei Liturghii se va oficia slujba Aghesmei Mari în toate bisericile de parohie şi de mănăstire. Credincioşii vor lua apoi apa sfinţită pentru a o gusta în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, până pe 14 ianuarie, inclusiv.

În ziua de 6 ianuarie a fiecărui an, creştinii sărbătoresc Botezul Domnului, sărbătoare cunoscută în popor sub mai multe denumiri: Boboteaza, Epifania sau Teofania, deoarece, în timpul Botezului, Sfânta Treime a apărut pentru prima dată lumii; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel. Credincioşii din toată Moldova vor participa astăzi la Sfânta Liturghie, atât în bisericile parohiale, cât şi în aşezările monahale. La Catedrala Mitropolitană din Iaşi, slujba Aghesmei Mari se va sluji pe treptele din faţa Reşedinţei Mitropolitane de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După cum ne-a relatat arhim. Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, pe platoul din faţa catedralei au fost pregătite 12 butoaie cu apă care va fi sfinţită în cadrul slujbei. Pentru slujba Aghesmei Mari, în mai multe parohii din Moldova au fost pregătite cruci de gheaţă, în semn de cinstire adusă Mântuitorului Hristos, care a  fost botezat în apa Iordanului. Sfinţirea cea mare a apei din ziua de 6 ianuarie aminteşte de momentul Botezului Domnului de către Sfântul Ioan în Iordan. În casele credincioşilor, Agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Credincioşii vor gusta din Agheasma Mare în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, până pe 14 ianuarie, inclusiv. În timpul anului, Agheasma Mare se ia după Taina Spovedaniei, la sfatul duhovnicului, dacă nu se dă Sfânta Împărtăşanie. Agheasma este păstrată pe o perioadă nelimitată, deoarece aceasta nu se strică niciodată, ţinând neplăcerile deoparte, limpezind minţile şi aducând liniştea în sufletul celor care o consumă, având un rol purificator.

Citește despre: