Bombardamentele și teroarea nu îi țin pe copți departe de biserică

Religia în lume

Bombardamentele și teroarea nu îi țin pe copți departe de biserică

Pe data de 8 august, în provincia Assiut, copții s-au înghesuit în mănăstirea Sfintei Fecioare Maria din Daranka, loc vizitat odinioară și de familia sfântă.

Creștinii și musulmanii din Egipt s-au înghesuit în bisericile și mănăstirile care poartă hramul Fecioarei Maria pentru a lua parte la festivitățile legate de Sărbătoarea Înălțării Domnului, care au început pe 6 august și au durat 14 zile. Biserica Sfânta Maria din Mostorod, Cairo, ocupă un loc special în istoria coptă, aflându-se pe unul din locurile vizitate de către familia sfântă atunci când au venit pe tărâmul Egiptului.

În timp ce preoții din Egipt țin slujbe de rugăciune și cântări timp de 14 zile, copții postesc pentru a sărbători Înălțarea Domnului.

În ciuda valului de atacuri teroriste care au lovit Egiptul în ultimele câteva luni, cum ar fi bombardarea consulatului italian pe 11 iulie și asasinarea Procurorului General Hisham Barakat pe 29 iunie, atracțiile turistice ale Sfintei Marii s-au bucurat de un număr mare. Vizitatorilor părea să nu le pese de posibilele atacuri care ar putea viza adunări mari sau biserici în timpul acestor festivități, așa cum s-a întâmplat în Biserica Fecioara Maria din al-Warraq pe 20 oct 2013, când un atac s-a soldat cu patru morți, printre care și un copil.

Traducere și adaptare:
Sursa:
Citește despre: