Botezuri şi cununii în cadrul Centrului Misionar din Kidamali
A fost prima dată când am văzut mirese încălțate în papuci de plastic pe a căror față se citea bucuria.
Zilele de 11 si 12 septembrie au fost zile pline de har şi de bucurie în cadrul Centrului Misionar din Kidamali.
Dacă sâmbătă, 11 septembrie IPS Agathonic, episcopul locului, a oficiat pentru 57 de persoane Taina Sfântului Botez, ziua de duminică a fost una specială pentru cele 16 familii care s-au unit în fața Domnului şi pentru care a fost săvârşită Taina Cununiei tot de către Preasfințitul Agathonic.
Ne erau cunoscute toate aceste familii. Unii dintre membrii ei sunt creştini ortodocşi de curând şi au înțeles că, odată ortodocşi, au nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu şi ca familie, o binecuvântare care să vină peste ei şi peste pruncii lor.
Dis de dimineață au alergat spre biserică mămici-mirese, purtând în spate, în kanga lor, pruncii – iar de mână ținând ceilalți copii. Vesele, îmbrăcate simplu şi încălțate în papuci de plastic, aveau să sărbătorească această unică zi din viața lor, ziua cununiei, în biserică! Pentru șapte dintre mirese am avut la centru rochii de mireasă. Nu au ales ce mărime li se potriveşte şi nici s-au supărat dacă f fermoarul era puțin stricat, au fost foarte fericite să aibă rochii albe.
A fost o mare binecuvântare şi bucurie să vedem toate aceste femei frumoase în rochii cu trenă, dar papucii au rămas tot de plastic!
A fost prima dată când am văzut mirese încălțate în papuci de plastic pe a căror față se citea bucuria.
O nouă generație de tineri ortodocși a absolvit liceul
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro