„Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!”

Arhiepiscopia Iaşilor

„Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!”

Mănăstirea Sihla din judeţul Neamţ a serbat ieri, 7 august 2012, ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla.

Pomenirea nevoinţelor Sfintei Cuvioase Teodora a debutat la Mănăstirea Sihla în seara zilei de luni, 6 august, cu slujba de Priveghere. La aceasta au participat peste 1.000 de credincioşi, veniţi din toate zările pământului românesc, dar şi români care trăiesc în afara graniţelor ţării. Pajiştile din jurul paraclisului de vară, unde s-au săvârşit Vecernia, Litia şi Utrenia, slujbele care alcătuiesc Privegherea, erau înţesate de credincioşi, veniţi să o cinstească pe una dintre cele mai iubite sfinte ale Moldovei.

La încheierea slujbei de Priveghere, după o tradiţie care are deja mai mulţi ani, părinţii slujitori, împreună cu credincioşii, cu lumânări în mână, au pornit în procesiune către peştera unde a trăit Sfânta Cuvioasă Teodora. La peşteră s-a citit acatistul Sfintei, după care s-a revenit la mănăstire.

În noaptea de 6 spre 7 august, toată mănăstirea a devenit o casă de oaspeţi, fiecare găsindu-şi un loc pe prispe, în corturi sau chiar pe pajişte. Până spre dimineaţă au răsunat stihurile din acatist şi cântările în cinstea Sfintei Teodora, tot muntele unde este aşezată Mănăstirea Sihla devenind un glas de rugăciune.

Dimineaţa următoare, programul liturgic a început cu Taina Sfântului Maslu, urmată de slujba de sfinţire a apei, după care a început Sfânta Liturghie. Soborul de slujitori, alcătuit din părinţii mănăstirii, părinţi din alte mănăstiri nemţene şi ieşene şi de preoţi de parohie veniţi din toată ţara, a fost condus de arhimandritul Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit la sfârşitul Sfintei Liturghii de arhimandritul Hrisostom Rădăşanu, consilierul pentru Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Părintele Hrisostom a vorbit despre puterea pilduitoare şi transformatoare a smereniei, evidenţiind cum nevoinţa şi sacrificiul pentru Dumnezeu ale Sfintei Teodora inspiră râvnă pentru viaţa duhovnicească, după atâtea veacuri, nouă, celor de astăzi, care suntem obişnuiţi cu o viaţă comfortabilă, dar care, în ziua de pomenire a Sfintei, renunţăm la viaţa obişnuită şi ne mulţumim cu o cameră sărăcăcioasă de mănăstire, cu un locuşor pe o prispă sau chiar pe pajiştea mănăstirii, pe un sac de dormit. Sfinţii ne întăresc, exemplul lor descoperă în noi puteri neimaginate, ne aduc mai aproape de Dumnezeu, a spus părintele Hrisostom Rădăşanu.

La încheierea slujbei, după un obicei deja bine împământenit la Sihla, toată lumea, clerici şi credincioşi, a participat la o agapă, oferită de părinţii mănăstirii. Din cele spuse de protosinghelul Pahomie Catană, stareţul Mănăstirii Sihla, au fost oferite pelerinilor aproape 1.500 de porţii de mâncare. Tot părintele Pahomie, la finalul Sfintei Liturghii, a reamintit că, în acest an, se împlinesc 20 de ani de la canonizarea Sfintei Teodora de la Sihla de către sinodul Bisericii Ortodoxe Române şi, de asemenea, a mulţumit pelerinilor pentru dragostea pe care au arătat-o faţă de Sfântă şi pentru buna rânduială în care s-au desfăşurat sărbătorile din ultimele zile. (N.P.)

Înalt Preasfinţitul Teofan a citit acatistul Sfintei Teodora la peştera de la Sihla

În ziua prăznuirii celei ce a sfinţit Munţii Sihlei, Sfânta Cuvioasă Teodora, zi în care sărbătorile sfinţilor nemţeni s-au încheiat, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de numeroşi preoţi şi credincioşi, a citit acatistul Sfintei Cuvioase la peştera unde aceasta a trăit viaţa pustnicească.

Conform tradiţiei ultimilor ani, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, după slujba Sfintei Liturghii oficiată ieri la Mănăstirea Sihăstria, a participat la procesiunea făcută cu icoana Sfintei Teodora de la Mănăstirea Sihla la peştera unde Sfânta s-a nevoit. Înconjurat de zeci de preoţi şi diaconi cu prapuri şi cruci în mâini şi în sunet puternic de toacă, Mitropolitul Moldovei a urcat spre peştera Cuvioasei Teodora, unde a poposit preţ de mai bine de jumătate de oră, timp în care s-a cântat Acatistul Sfintei, la lumina lumânărilor. Din mica peşteră sfinţită prin nevoinţele Cuvioasei au răsunat rând pe rând cântările condacelor şi icoaselor acatistului, rostite cu evlavie atât de IPS Teofan, cât şi de preoţii prezenţi. La sfârşitul slujbei Acatistului, încheiată cu stihul „Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!“, credincioşii prezenţi la peştera Sfintei au luat binecuvântare de la IPS Teofan. (T.R.)

Citește despre: