Bucurie şi binecuvântare la resfinţirea Bisericii „Sfântul Ilie“ din Târgu Neamţ

Arhiepiscopia Iaşilor

Bucurie şi binecuvântare la resfinţirea Bisericii „Sfântul Ilie“ din Târgu Neamţ

Biserica „Sfântul Ilie“ din Târgu Neamţ a fost sfinţită duminică, 20 iulie 2014, de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi din oraş şi din localităţile învecinate. Cu acest prilej, pentru osteneala depusă, părintele paroh Vasile Ionesi a primit rangul de iconom stavrofor.

Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a fost deosebită pentru locuitorii din oraşul Târgu Neamţ. Aceasta pentru că Biserica „Sfântul Ilie“ a fost resfinţită chiar în ziua hramului de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. „Pentru această sărbătoare deosebită din viaţa parohiei noastre, ne-am pregătit din timp cu rugăciune, cerând ajutor lui Dumnezeu. Dacă în fiecare zi din săptămâna premergătoare hramului a plouat, aveam mari emoţii că s-ar putea întâmpla acest lucru şi în ziua de 20 iulie. Am avut nădejdea şi credinţa că Sfântul Proroc Ilie, care se roagă în cer la Dumnezeu pentru bună întocmirea văzduhului, va dărui o zi cu multă lumină şi frumoasă, lucru care s-a întâmplat. La slujba Privegherii din seara zilei de sâmbătă, 19 iulie, au participat un număr însemnat de preoţi şi credincioşi. Spre terminarea slujbei, în momentul binecuvântării Litiei, Sfântul Ilie a trimis o ploaie binefăcătoare, scurtă, peste noi toţi, ca să ne reamintească de faptul că el este prezent în cer şi ne binecuvântează. A doua zi dimineaţă, cu emoţie în suflet, am văzut cu adevărat harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, care a trimis multă lumină din cer. Sfântul Proroc Ilie, care se roagă la Dumnezeu pentru biserica şi parohia noastră, într-adevăr ne-a avut în binecuvântarea şi ocrotirea sa. La orele dimineţii, l-am întâmpinat pe Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul în mod tradiţional, cu pâine şi cu sare, cu Sfânta Evanghelie şi cu Sfânta Cruce, dar şi cu florile bucuriei noastre“, a relatat pr. paroh Vasile Ionesi.

Distincţii pentru ctitorii locaşului de închinăciune

A urmat resfinţirea sfântului locaş, a Sfintei Mese şi a picturii din sfânta biserică. Apoi, Sfânta Liturghie a fost slujită în altarul de vară din curtea bisericii. Corul Bisericii „Sfântul Ilie“ a oferit răspunsurile liturgice. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul  a adresat un cuvânt duhovnicesc de învăţătură în care a făcut referire la semnificaţiile sărbătorii Sfântului Ilie. Părintele Ioan Dogariu, protopop al Protopopiatului Târgu Neamţ, a dat citire hrisovului de resfinţire, apoi s-a oficiat slujba de pomenire a ctitorilor. Părintele paroh Vasile Ionesi a primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, rangul de iconom stavrofor, iar părintelui Constantin Luca, slujitor la acest sfânt locaş, i s-a oferit distincţia de iconom. „Enoriaşii parohiei, consilierii sfintei biserici şi toţi cei care ne-au ajutat pe noi în realizarea proiectelor noastre de reabilitare şi refacere a sfântului locaş au primit distincţii de vrednicie. Am mulţumit cu toţii lui Dumnezeu şi Sfântului Proroc Ilie că ne-a dăruit sănătate şi pentru că ne-a dăruit această zi plină de bucurie şi binecuvântare. Mulţumim lui Dumnezeu şi Sfântului Proroc Ilie, Consiliului parohial, comitetului de organizare, tuturor celor care au ajutat la buna desfăşurare a slujbei de resfinţire, enoriaşilor noştri de aproape şi de departe care iubesc acest lăcaş şi care iubesc Biserica lui Hristos, pentru slava lui Dumnezeu şi pentru a noastră mântuire“, a adăugat pr. paroh Vasile Ionesi.

Citește despre: