Bucurie și mângâiere pentru pacientele Spitalului Pădureni – Grajduri, de Ziua Femeii

Arhiepiscopia Iaşilor

Bucurie și mângâiere pentru pacientele Spitalului Pădureni – Grajduri, de Ziua Femeii

Ziua de 8 Martie, dedicată femeii și prețuirii ei, a adus și în acest an bucurie și mângâiere sufletească pentru cele aproximativ 80 de paciente internate la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni – Grajduri, județul Iași.

Încă din primele ore ale dimineții, pacientele au fost cercetate de părintele duhovnic, care le-a împărtășit cu Preacuratele Taine, Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, oferindu-le întărire duhovnicească și nădejde în suferințele prin care trec.
În continuare, părintele misionar Țarcă Vasile le-a vizitat pe fiecare în parte în saloane, oferindu-le, cu prilejul acestei zile deosebite, flori și dulciuri, ca semn de prețuire și dragoste creștină. Gestul, simplu, dar plin de căldură, a adus lumină și bucurie în sufletele celor aflate în încercare. De la ora 9.00, pacienți din toate pavilioanele spitalului au participat, în biserica unității medicale, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Duminica a doua a Postului Mare, înălțând rugăciuni către Dumnezeu pentru sănătate, pace și întărire sufletească. Astfel, prin rugăciune, împărtășire și prin gesturi de dragoste creștină, această zi s-a transformat într-un adevărat prilej de mângâiere și nădejde pentru toate pacientele prezente.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: