Bucurie pentru nevoiaşi în Parohia Săcăluşeşti

Arhiepiscopia Iaşilor

Bucurie pentru nevoiaşi în Parohia Săcăluşeşti

În Parohia Săcăluşeşti din Protopopiatul Târgu Neamţ s-a organizat pe 6 decembrie 2014 o acţiune filantropică.

Aceasta s-a organizat în parteneriat cu Centrul de tineret „Vestitorii bucuriei“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din staţiunea Bălţăteşti şi s-a adresat unui număr de 35 de copii de la două centre şcolare de educaţie incluzivă din judeţul Neamţ, precum şi celor 25 de bătrâni de la Centrul social „Pietricica“ din Piatra Neamţ. „Toţi invitaţii au participat alături de credincioşii comunităţii la Sfânta Liturghie, apoi au fost invitaţi la o agapă în aşezământul social. Aici, interpreta de muzică populară Viorica Luca, împreună cu ceilalţi participanţi, a recitat şi cântat poezii, colinde şi câteva piese religioase şi patriotice. La final, tinerii voluntari de la Centrul de tineret „Vestitorii bucuriei“ din Bălţăteşti au împărţit tuturor daruri constând în cărţi şi dulciuri“, a relatat pr. paroh George Măriuţa. Această activitate a făcut parte dintr-un program caritabil intitulat „Un strop de suflet pentru ei“. Aceasta a început cu doi ani în urmă şi urmăreşte ajutorarea persoanelor aflate în dificultăţi materiale şi emoţionale. Câteva sute de beneficiari, în special copii şi bătrâni fără sprijin, s-au bucurat în această perioadă de ajutor material, financiar şi afectiv, cunoscând prin osteneala şi credinţa unor oameni manifestarea iubirii milostive a lui Dumnezeu.

Citește despre: