„Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului”, la final

Arhiepiscopia Iaşilor

„Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului”, la final

Pensiunea „Lostriţa” din localitatea Buhalniţa, judeţul Neamţ, a găzduit sâmbătă, 10 noiembrie 2018, festivitatea de închidere a proiectului „Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului”.

În cadrul manifestării a avut loc vernisarea unei expoziţii de fotografie şi lansarea unui album. În cadrul manifestării s-a prezentat un clip video cu secvenţe din turele foto organizate în patru anotimpuri, începând cu toamna anului 2017. Lucian Vamanu, patronul Pensiunii „Lostriţa” şi-a exprimat bucuria pentru că proiectul a ajuns la final şi a mulţumit tuturor celor ce s-au implicat. A urmat un cuvânt al părintelui paroh Cristian Dăscălescu, care a arătat de-a lungul celor patru ediţii ale taberei importanţa ctitoriei lui Miron Barnovschi din Buhalniţa, surprinsă de altfel în albumul foto lansat. Artistul fotograf Andrei Baciu a vernisat apoi expoziţia de fotografie „Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului”. Din partea Clubului Foto FOCUS Botoşani a luat cuvântul Ovidiu Porohniuc, care a considerat tabăra de la Buhalniţa un prilej de aducere aminte a perioadei copilăriei. Seara s-a încheiat cu un moment artistic la pian în interpretarea tânărului olimpic Cristian Radu din Hangu-Neamţ. Tabăra de artă fotografică „Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului” s-a derulat în perioada septembrie 2017-iulie 2018 şi a avut patru ediţii. Din mulţimea cadrelor surprinse, s-au selectat câte 40 de imagini de la fiecare tură foto, desfăşurată pe parcursul a minim trei zile.

Citește despre: