„Bun venit la ASCOR Iaşi”

Arhiepiscopia Iaşilor

„Bun venit la ASCOR Iaşi”

În seara zilei de marţi, 16 octombrie, în Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan Iaşi, aproximativ 200 de tineri studenţi s-au întâlnit la prima Adunare Generală a voluntarilor Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi.

Pentru că suntem la început de an universitar şi pentru că majoritatea au intrat întâia oară în contact cu asociaţia noastră, le-am urat un călduros „Bun venit!”.

Pe lângă voluntari, invitat la întâlnire a fost părintele Nicodim Petre, consilier al Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, dar şi îndrumătorul filialei noastre. Oaspetele surpriză al serii a fost Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcop al Huşilor, care a binecuvântat tinerii şi le-a făcut cunoscut un cuvânt despre rolul şi treptele iubirii din cartea nou lansată a pr. prof. George Remete - „Leacuri contra evlaviei”. A urmat prezentarea departamentelor asociaţiei: Asistenţă Socială, Credinţă-cultură, Semper Fidelis, Relaţii Externe, Sport-Turism şi Media, realizată de către fiecare coordonator în parte.

Spre deosebire de întâlnirea de anul trecut, unul dintre elementele de noutate a fost reprezentat de anunţul preşedintelui Emanuel Buta, moderatorul întâlnirii, despre deschiderea perioadei în care voluntarii îşi pot depune candidatura pentru alegerile noului Comitet Director ce vor avea loc în luna noiembrie a acestui an.

Spre final, noii voluntari au auzit mărturiile Onuţei Frunză, studentă în anul IV la Facultatea de Drept, şi ale Cristinei Popa, studentă în anul II la Universitatea de Medicină şi Farmacie, şi au petrecut încă 40 de minute la standurile fiecărui departament în încercarea de a se decide mai bine în cadrul căruia dintre acestea să îşi înceapă ori să continue activitatea lor de voluntariat.

În concluzie, întâlnirea „Bun venit la ASCOR Iaşi” a adus împreună mulţi tineri dornici nu doar de a găsi ASCOR, ci de a face ASCOR. Fiecare student are darurile lui. Asociaţia noastră aşază la fiecare început de an aceste daruri împreună şi planifică lucrarea pe care studenţii doresc să o aşeze înaintea lui Dumnezeu, lucrare ce izvorăşte din preaplinul inimii fiecăruia. (Andreea Gabor - ASCOR Iași)

Citește despre: