Călătorie spirituală la marile lavre din Ucraina
Lavra Pecerska şi Lavra Poceaev reprezintă leagănul ortodoxiei ucrainene ce dezvăluie trăirea sfinţilor ce s-au nevoit pe aceste meleaguri. Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează pelerinaje, primul dintre ele la sfârşitul acestei luni, în cadrul cărora credincioşii vor putea descoperi nu doar minunăţiile arhitecturale ale bisericilor şi liniştea dumnezeiască a acestor locuri, cât mai ales tăria credinţei de care au dat dovadă sfinţii ce s-au nevoit în cele două mari lavre, Urma Maicii Domnului, izvoare tămăduitoare, peste o sută de moaşte întregi de sfinţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, şi câte alte taine ascunse în peşterile şi zidurile vechilor biserici.
Colţuri de rai a lăsat Dumnezeu pe tot cuprinsul Pământului: de-a lungul şi de-a latul, în creierii munţilor sau pe crestele dealurilor, în bătaia valurilor ori a vântului, acolo unde nici mintea nu gândeşte. Frumuseţea răpitoare a locurilor creează o armonie perfectă cu liniştea ce străbate din interiorul zidurilor groase care respiră sacadat rugăciuni înălţătoare. O armonie între Cer şi Pământ, o punte de legătură între om şi Divinitate. Un astfel de loc care a dat nu mai puţin de 20 de episcopi ruşi şi despre care se spune că este locul de unde a început creştinarea poporului rus este Lavra Pecerska sau Lavra Peşterilor. Acest ansamblu monastic răsărit în mijlocul Kievului ascunde minunate taine ale sfinţilor ce s-au nevoit în grote, fiind un loc unic în lumea creştin-ortodoxă nu numai datorită sfinţeniei şi trăirii cu totul aparte a ortodocşilor ucraineni, ci şi a celor peste 150 de moaşte de sfinţi şi icoane făcătoare de minuni.
Lavra Pecerska, oaza de ortodoxie din inima Ucrainei, este înscrisă pe lista patrimoniului mondial al UNESCO şi se întinde pe 28 de hectare: peste 100 de edificii, biserici de suprafaţă şi subterane, două peşteri cu moaşte de sfinţi, clopotniţe, fortificaţii, grote cu lungimea de peste 1.000 de metri, muzee, chilii ale călugărilor, ateliere de pictură şi de croitorie pentru veşminte preoţeşti. Toate aceste minunăţii lăsate de Dumnezeu ortodoxiei prin oameni binecuvântaţi de Dânsul au transformat locul într-unul cunoscut de toţi pelerinii iubitori de Hristos, pe bună dreptate această vatră monahală fiind supranumită „Maica mănăstirilor ruseşti“.
Sfinţii zăvorâţi de la Mănăstirea peşterilor din inima Kievului
Specific Lavrei Pecerska sunt peşterile de 228 metri lungime şi o adâncime de 5 până la 20 de metri, unde se găsesc zeci de racle cu sfinte moaşte, printre care cele ale Sf. Antonie, cuvioşii Alimpie şi Grigorie, zugravii, cronicarul Nestor, Sfinţii Ierarhi Simeon şi Nikon etc.
„Lavra Pecerska este deosebită şi pentru că acolo credincioşii se pot ruga la cele peste o sută de moaşte întregi, nicăieri în lume nu se va mai găsi un asemenea loc cu un număr atât de mare de sfinte moaşte întregi. Aici s-au nevoit în post şi rugăciune numeroşi sfinţi care s-au zăvorât. S-au retras din lume, s-au ascuns în pământ, s-a zidit în urma lor, fiind lăsată doar o mică ferestruică pe unde primeau puţină apă şi puţină mâncare. În acest mod, ispitele lor veneau din interiorul sufletului, Diavolul chinuindu-i crunt acolo în acele grote“, ne spune pr. Daniel Tode de la Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, coordonatorul pelerinajelor externe.
Despre sfinţii de la Pecerska, ce au luptat cu ispitele trupeşti şi sufleteşti, ne vorbeşte Patericul: „Şi la unii, şi la alţii, sunt portari (Nicolae şi Loghin), pustnici (Pimen, Zaharia şi alţii), cuprinşi de multe boli (Pimen şi Iosif), ascultători (Serghie şi Pavel), sfinţi mucenici (Kuksa şi Luchian), zăvorâţi (Onufrie, Teodor, Eftimie), făcători de minuni (Grigorie, Anton şi alţii), tămăduitori (Damian, Agapit, Ipatie şi Pangratie), izgonitori de duhuri rele (Grigorie făcătorul de minuni, Ilarion şi alţii), plângători (Atanasie şi Pafnutie), biruitori de patimi trupeşti (Moise ungurul, Ioan mult pătimitorul, Sisoe schimnicul). Sfintele lor moaşte arată până în ziua de astăzi, asupra celor ce vin cu credinţă, mult felurita lucrare minunată a harului Duhului Sfânt. Îndeobşte însă, evlavioasa cercetare a acestor sfinţi bine plăcuţi lui Dumnezeu de la Pecerska ne face să trăim într-o altă lume, nepământească, ne preschimbă, făcându-ne mai buni, ne sfinţeşte sufletul şi trupul şi ne aduce într-o strânsă legătură duhovnicească cu sfinţii şi, prin ei, cu Însuşi Dumnezeu“.
Lavra Pecerska şi mitropolitul Petru Movilă
De Lavra Pecerska se leagă şi numele mitropolitului Kievului Petru Movilă, fiul domnitorului moldovean Simion Movilă, care a reorganizat tipografia din Lavra, înzestrând-o şi cu litere latine, a înfrumuseţat şi restaurat mănăstirea şi Biserica Uspenia, s-a preocupat de starea duhovnicească a monahilor şi a pus bazele unui colegiu universitar teologic în Lavră, devenit apoi Academia Duhovnicească din Kiev. De asemenea, în anul 1643, mitropolitul Petru Movilă a canonizat 69 de sfinţi din peşteră.
15 biserici fac parte din lavră, acestea adăpostind icoane făcătoare de minuni şi reprezentând adevărate capodopere de artă. Printre acestea, Biserica Uspenia este văzută drept model de arhitectură pentru întreaga lume rusă, multe dintre bisericile din Rusia luându-o drept etalon.
Urma Maicii Domnului de la Poceaev
Un alt paradis în miniatură ce ne cheamă să păşim pe Urma Maicii Domnului îl regăsim la Poceaev, una dintre cele mai mari lavre ale Ucrainei de astăzi, unde se nevoiesc în post şi rugăciune aproximativ 100 de călugări şi peste 200 de persoane în ascultare. Istoria acestui ansamblu monahal a început în secolul al XIII-lea, când, câţiva călugări, goniţi de invazia tătaro-mongolă, au venit aici de pe malul râuleţului Poceaev din Kiev, dând numele de Poceaev colinei pe care ulterior au zidit o mănăstire.
Bisericile din Lavra Poceaev se deosebesc prin turlele aurite. Catedrala închinată Adormirii Maicii Domnului, de dimensiuni impresionante, este zugrăvită în alb şi roz, are mai multe altare şi icoane de o frumuseţe rară, iar pe pereţii din interior sunt pictate uriaşe scene biblice şi scene din viaţa mănăstirii. În catedrală se află icoana Maicii Domnului de pe catapeteasmă, care este coborâtă în fiecare dimineaţă la ora 5:00 pentru ca oamenii să se apropie de ea şi să se închine. Icoana făcătoare de minuni a fost pictată în stil bizantin pe lemn de tei, datează din secolele X-XII şi a ajuns la Poceaev în anul 1559, când mitropolitul grec Neofit efectua o vizită la Kiev şi aici a făcut un popas la contesa Goiski căreia i-a dăruit icoana în semn de mulţumire pentru găzduire. Ulterior, icoana a fost dăruită de contesă mănăstirii, alături de alte danii, în semn de preţuirie pentru vindecarea fratelui său.
Tot în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Lavra Poceaev credincioşii se închină la Urma Maicii Domnului, rămasă imprimată pe stâncă încă din anul 1240, când se crede că Maica Domnului s-a arătat aici într-o pară de foc. În acel loc a apărut un izvor făcător de minuni, pelerinii având posibilitatea ca în fiecare dimineaţă să se roage la Urma Maicii Domnului şi să primească puţină apă sfinţită de la acest izvor.
În biserica din Peşteră, de sub Biserica Adormirii Maicii Domnului, se află raclele ce păstrează moaştele Sfântului Amfilohie şi ale Sfântului Iov de la Poceaev, pelerinii putând pătrunde însoţiţi însă de o mare voinţă şi credinţă în peştera strâmtă unde s-a rugat Sfântul Iov. „Aceste locuri au o încărcătură spirituală aparte; e o linişte totală, simţi că ai intrat într-un loc sacru, iar credincioşii vor rămâne cu adevărat cu un câştig spiritual în urma unui astfel de pelerinaj. Trebuie să ne gândim şi la bunăstarea sufletului, pentru că sufletul este primul care moare, însă din păcate şi ultimul care primeşte hrană. O fărâmă de hrană duhovnicească primim ca pelerini în astfel de locuri binecuvântate de Dumnezeu“, ne mai spune părintele Daniel Tode.
Pelerinaje la Lavra Pecerska şi Lavra Poceaev
Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează, începând cu sfârşitul acestei luni, pelerinaje de suflet în Ucraina, la Lavra Pecerska şi Lavra Poceaev: 29 aprilie-4 mai, 1-6 iulie, 16-21 septembrie şi 28 octombrie-2 noiembrie. Pelerinajul va include vizitarea celor două mari lavre, precum şi importantele edificii din capitala Ucrainei, iar în drumul de întoarcere, se va face oprire la Cernăuţi, unde se vor vizita fosta Mitropolie a Bucovinei, M-rea Boian şi M-rea Bănceni. Costul acestei călătorii va fi de 340 euro/persoană (15 plătitori), 255 euro/persoană (30 plătitori) sau 220 euro/persoană (40 plătitori), în preţ fiind inclus transportul auto cu autocarul dotat cu aer condiţionat şi sistem audio, 2 nopţi cazare hotel 3* în Kiev în cameră dublă şi 2 nopţi cazare la hotelul 2* în Poceaev, precum şi ghid vorbitor de limba română.
Compartimentul „Pelerinaje şi turism“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.14
Iaşi - 700064, România
Telefon: 0040.232.276.907;
Fax: 0040. 232.276.867 şi pe internet: