Calea Sfinţilor
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, joi, 24 octombrie 2013, s-a desfăşurat Procesiunea Calea Sfinţilor, organizată în fiecare an pe Colina Bucuriei. În acesta an, Icoana Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei şi Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Împărat Constantin cel Mare din Mitropolia de Corint, dar şi moaștele Sfântului Mare Mucenic Artemie de la Mănăstirea Căldăruşani au însoţit moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou în cadrul tradiţionalei procesiuni. La eveniment au participat peste 700 de preoţi din cele trei protoierii din Capitală, din protoieria Ilfov, preoţii de caritate şi preoţii militari, dar şi mii de credincioşi.
Procesiunea de la Catedrala Patriarhală
Începând cu ora 11:00 au pornit două procesiuni simultan. Procesiunea cu racla purtând moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a pornit de la Catedrala Patriarhală pe Bulevardul Regina Maria mergând până la baza Colinei Bucuriei şi a fost însoţită de Preasfinţitul Părinte Varlaam, Episcop-vicar patriarhal.
Procesiunea de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou
Procesiunea cu racla purtând sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Artemie, general în armata Sfântului Împărat Constantin cel Mare, care se află spre venerare la mănăstirea Căldăruşani din apropierea Bucureştilor, a pornit de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon - Nou pe străzile Șerban Vodă şi Bibescu Vodă până la baza dealului Colina Bucuriei şi a fost însoţită de Preasfinţitul Părinte Varsanufie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Cele două procesiuni s-au unit baza dealului Colina Bucuriei, în jurul orei 11:30 pentru momentul întâmpinării Icoanei Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei şi Icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, aduse de către Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului.
După reunire, procesiunea astfel formată a urcat Colina Bucuriei până la podiumul din curtea Catedralei Patriarhale.
În timp ce pelerinii au urcat pe Colina Bucuriei către Catedrala Patriarhală, s-a cântat troparul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, al Sfintei Cruci, al Sfântului Mare Mucenic Artemie şi al Cuviosului Dimitrie cel Nou.
Polihroniu la întâmpinarea sfintelor moaşte
În continuare, Icoana Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei şi Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, moaştele Sfântului Artemie, ale Sfântului Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, clerul şi pelerinii au fost întâmpinaţi de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Cu acest prilej, a fost oficiată slujba Polihroniului. În încheierea slujbei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a rostit cuvântul de bun venit, urmat de cuvântul de răspuns al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Dionisie.
La final, Patriarhul României a mulţumit pentru sosirea în România a Înaltreasfinţitului Părinte Mitropolit Dionisie: „Mulţumim pentru cuvântul pe care ni le-aţi adresat şi în mod deosebit dorim să Vă mulţumim Înaltpreasfinţiei Voastre pentru că arătaţi foarte adesea legătura spirituală între Biserica Ortodoxă a Greciei şi Biserica Ortodoxă Română şi vă rugăm să transmiteţi Preafericitului Părinte Arhiepiscop Ieronim al Atenei şi al întregii Elade şi Sfântului Sinod al Bisericii Greciei profunda noastră recunoştinţă, dragoste frăţească şi bucurie duhovnicească pentru că această lucrare pe care o săvârşiţi Înaltpreasfinţia Voastră cu binecuvântarea Sinodului Greciei şi în special cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Arhiepiscop Ieronim este o lucrare de speranţă şi de unitate, de comuniune frăţească şi de mărturisire a Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos într-o lume din ce în ce mai secularizată şi mai tulburată rolul Bisericii este de a arăta că sfinţii lui Dumnezeu aduc pace în suflet, bucurie şi comuniune între oameni. Duhurile demonice dezbină pe oameni, dar sfinţii adună pe oameni în iubirea Preasfintei Treimi. Vă dorim ani mulţi cu sănătate şi bucurie şi v-am simţit totdeauna aşa cum scrie Sfântul Apostol Pavel în epistolele sale către Corinteni ‘ca un mărturisitor al bucuriei Învierii lui Hristos’.”
Sfintele moaşte aşezate spre închinare
Apoi, icoanele şi sfintele moaşte au fost aşezate spre închinare în baldachinul amenajat pe esplanada Catedralei Patriarhale pentru a fi venerate de către cler şi credincioşi până în ziua de marţi, 29 octombrie 2013.
(Sursa: basilica.ro)