Calificări recunoscute la nivel european şi burse de 200 de lei lunar
Începând cu anul şcolar viitor, absolvenţii claselor a IX-a pot opta pentru a urma cursurile unei şcoli profesionale. Timp de doi ani aceştia se vor califica într-o meserie recunoscută la nivel european, vor face practică la un angajator şi vor primi o bursă lunară de 200 de lei. Liceele cu profil tehnic din zona Moldovei oferă locuri pentru meserii precum brutar, ospătar, horticultor, mecanic, tâmplar, lucrător hotelier, confecţioner, electrician şi chiar agricultor pentru culturi de câmp.
Învăţământul profesional va fi revigorat începând cu anul şcolar viitor, când, în cadrul liceelor tehnice, elevii vor putea învăţa o meserie. Programul presupune frecventarea a doi ani de pregătire teoretică şi practică, accentul punându-se în special pe pregătirea practică, cu o pondere ce va ajunge în al doilea an de studiu până la 75% din totalul orelor. Elevii au posibilitatea să parcurgă atât disciplinele pentru învăţământul obligatoriu, cât şi modulele de pregătire de specialitate pentru calificare profesională, potrivit precizărilor MECTS.
La final, absolvenţii vor dobândi un certificat de calificare profesională, cu care se pot angaja imediat după terminarea studiilor, în România şi în Uniunea Europeană. De asemenea, certificatul de absolvire le va permite elevilor să continue studiile în învăţământul liceal (din clasa a XI-a).
Burse lunare şi practică la agenţii economici
Întrucât fiecare şcoală care are în componenţă clase de învăţământ profesional a încheiat contracte cu agenţi economici, cursanţii vor urma acolo orele de practică şi vor avea posibilitatea, ca în limitele legii, să se angajeze pe perioadă determinată, în timpul vacanţelor.
Elevii care optează pentru această formă de învăţământ vor dobândi o calificare profesională recunoscută la nivel european şi vor beneficia prin intermediul unui program naţional de susţinere a învăţământului profesional de o bursă de studiu lunară, în cuantum de 200 de lei.
De asemenea, acolo unde condiţiile permit acest lucru, agenţii economici îi vor susţine pe cei mai buni dintre elevi, cu burse suplimentare de practică.
În final, certificatul de calificare profesională se obţine în urma unui examen susţinut în faţa comisiei de evaluare, formată dintr-un reprezentant al unităţii de învăţământ şi al angajatorului selectat pentru respectiva calificare.
Înscrierile se fac până la 31 mai
Înscrierea în învăţământul profesional se face în mai multe etape, prima dintre acestea desfăşurându-se între 7 şi 31 mai. În această etapă se poate opta pentru oricare dintre calificările profesionale pentru care există ofertă şi la oricare dintre şcolile care oferă învăţământ profesional. Între 11 şi 25 iunie, absolvenţii claselor a IX-a pot opta numai pentru calificările profesionale şi numai la şcolile unde au rămas locuri neocupate în urma etapei I. Cei care s-au înscris în prima etapă îşi pot revizui acum opţiunea pentru calificarea şi/sau pentru şcoala aleasă iniţial. În etapa a III-a, ce se va derula în perioada 27-31 august, elevii mai pot opta doar pentru calificările profesionale şi numai la şcolile unde au rămas locuri neocupate în urma etapei a II-a.
Dacă numărul de înscrişi depăşeşte locurile disponibile, şcoala, împreună cu operatorii economici parteneri, îi va selecta pe cei mai potriviţi, în urma unui interviu sau probe de aptitudini.
Locuri disponibile în şcolile din Moldova
În liceele cu profil tehnic din zona Moldovei, elevii pot învăţa meserii diverse, de la brutar, ospătar, horticultor, mecanic şi până la tâmplar, lucrător hotelier, confecţioner, electrician sau agricultor culturi de câmp.
Astfel, în judeţul Iaşi sunt disponibile 1.176 de locuri în 29 de unităţi de învăţământ, absolvenţii de clasa a IX-a pot să aleagă dintre 19 calificări propuse de şcoli, în parteneriat cu 79 de angajatori. Următoarele unităţi de învăţământ vor avea în componenţă, în anul şcolar viitor, clase de învăţământ profesional: Colegiul Agricol şi de Industrie Alimentară „V. Adamachi“ Iaşi, Colegiul Tehnic „D. Leonida“, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi“, Colegiul Tehnic „Ion Holban“, Colegiul Tehnic „M. Sturdza“, Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea“ Paşcani, Gr. Şc. „A. Saligny“, Gr. Şc. „C. V. Nechita“ Focuri, Gr. Şc. „D. Mangeron“ Iaşi, Gr. Şc. „D-tru Popa“ Mogoşeşti, Gr. Şc. „Petre P. Carp“ Ţibăneşti, Gr. Şc. Radu Cernătescu“, Gr. Şc. Agricol Holboca, Gr. Şc. Brăeşti, Gr. Şc. Coarnele Caprei, Gr. Şc. Cristeşti, Gr. Şc. de Industrie Alimentară Ţibana, Gr. Şc. Gropniţa, Gr. Şc. Lungani, Gr. Şc. Plugari, Gr. Şc. Şcheia, Gr. Şc. Stolniceni - Prăjescu, Gr. Şc. Tehnic Hârlău, Gr. Şc. Tehnic Tg. Frumos, Gr. Şc. Valea Seacă, Gr. C. Vlădeni, Liceul „Bogdan Vodă“ Hălăuceşti, Liceul Agricol Fântânele, Liceul Tehnologic „Nicolina“.
La Botoşani, cele 14 şcoli oferă 672 de locuri structurate pe 14 calificări, un număr de 30 angajatori încheind parteneriate cu unităţile de învăţământ. La Vaslui, doar 5 unităţi de învăţământ au creat clase de învăţământ profesional, numărul locurilor disponibile fiind 224, elevii având posibilitatea să opteze pentru una dintre cele 7 calificări propuse, acelaşi număr de angajatori susţinând programul Ministerului Educaţiei.
Cele 16 licee cu profil tehnic din judeţul Bacău care organizează învăţământ profesional pentru un număr de 15 calificări oferă 840 de locuri. La Neamţ sunt disponibile 644 de locuri în 12 unităţi de învăţământ (15 calificări), iar în judeţul Suceava un număr de 20 de şcoli au scos la admitere 1.176 de locuri pentru 16 calificări, fiind implicaţi 103 angajatori.
O hartă interactivă cu întreaga ofertă educaţională poate fi consultată pe pagina web a programului http://www.alegetidrumul.edu.ro/oferta-de-invatamant-profesional/2012-2013/.
Documente necesare pentru înscriere:
Elevii se pot înscrie în acest program doar dacă au promovat clasa a IX-a, iar la dosar trebuie să prezinte următoarele documente:
- cerere tip de înscriere (poate fi solicitată la secretariatul şcolii care organizează clase de învăţământ profesional ori poate fi descărcată de pe site-ul programului http://www.alegetidrumul.edu.ro);
- copie după certificatul de naştere sau după cartea de identitate;
¢ documente care să ateste situaţia şcolară pentru ultimul an de studiu promovat (foaie matricolă pentru clasa a IX-a sau, după caz, certificat absolvire sau certificat de calificare în urma finalizării şcolii de arte şi meserii).