Campania social filantropică „Betleemul Bucuriei în satele izolate”
Întrucât ne aflăm deja în perioada Postului Crăciunului și începem să numărăm zilele până la marea sărbătoare a Nașterii Domnului, cu dragoste și speranță, gândul nostru se îndreaptă încă o dată spre acele familii unde este mai mare și mai multă nevoie, familiile nevoiașe din mediul rural, pentru bucuria acestei Sfintei Sărbători să fie resimțită, atât cât este posibil și de aceștia!
Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Iași II inițiază o nouă campanie social-filantropică intitulată: Betleemul Bucuriei în satele izolate, care se va desfășura în perioada 26 noiembrie - 20 decembrie, având scopul de a sădi bucuria și spiritul sărbătorilor de iarnă și în familiile defavorizate în care se află copii cu suflete greu încercate și întristate.
În acest sens, avem nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a duce la îndeplinire campania și a contribui cu puțin la împlinirea dorințelor acestor copii care, fără generozitatea noastră, nu vor simți bucuria izvorâtă din peștera Betleemului. Împreună putem oferi un dar ce poate schimba în bine starea acestor copii a căror copilărie este adumbrită de lipsuri și nevoi.
În cadrul acestui proiect social-filantropic ne propunem să bucurăm 145 de copii, astfel:
* 59 de copii din Parohia Sfântul Apostol Toma Roșu
* 34 de copii din Parohia Podoleni de Jos
* 30 de copii din Parohia Podoleni de Sus
* 22 de copii, beneficiari ai Biroului de Asistență Socială al Protopopiatului 2 Iași
Crăciunul are pentru noi o importanță deosebită, fiind sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, un eveniment istoric care a schimbat cursul omenirii, așezându-l din nou pe om în relație de apropiere cu Dumnezeu. Crăciunul este o sărbătoare a familiei restrânse: bunici, părinți, copii, dar și a familiei extinse: prieteni, colegi, vecini adunați la un loc prin glasul colindelor. Dintre aceștia, copiii sunt cei mai mișcați și încărcați de emoție în preajma acestei mari Sărbători, deoarece sufletele lor curate primesc pe deplin bucuria pe care pruncul Iisus, așezat în iesle, o aduce în lume, arătând că minunea nașterii, a vieții este mai presus de orice demnitate, mai presus de orice bogăție, mai presus de orice diferențiere și ea trebuie primită ca atare.
Haideţi să ne-ntoarcem puţin la sufletul cald de copil ce emană candoare, bunătate şi dragoste, să revenim la copilărie, să învăţăm să readucem în prezent tot ce a fost miracol în trecut: iarna, vacanţa, brăduţul, colindele, tradiţiile, poveştile la gura sobei, pe bătrânul Moş Crăciun. Haideţi să simţim cu toţii Crăciunul prin ochi de copil.
Din păcate, nu toți copiii au șansa de a simți această Taină a Crăciunului, motiv pentru care noi, ceilalți, în calitate de creștini, suntem chemați să devenim asemenea Magilor care au adus daruri Pruncului Hristos, să ne facem apostoli și vestitori ai bucuriei dumnezeirii și să le oferim acelora mai puțin norocoși o frântură din bucuria sărbătorilor de iarnă, cu speranța că efortul nostru va fi resimțit de cuminții copilași ai căror părinți nu își permit să le ofere cadouri de Crăciun.
Puteți dona atât produse vestimentare specific sezonului rece: pulovere, pantaloni, căciulă, fular, mănuși, șosete, dulciuri, jucării, cât și bani, la sediul Biroului de Asistență Socială: strada Ion Neculce nr. 36, din Iași, sau prin depunere în contul: RO36 CECE B000 30RO N082 3647, cu mențiunea BAS.
Pentru mai multe informații, puteți suna la numărul de telefon 0753.597.177.
Asistent social Ionela Brînză-Abunei