Cine nu ştie că stresul e sursa multor boli cu care ne întâlnim deseori în viaţă! Cu toate acestea, surprinzător, stresul e şi o fântână a vieţii. Fără stres, am fi ca şi morţi, spune Thea Singer într-un articol apărut în numărul din luna martie 2012 al revistei „Psychology Today“. Asta pentru că stresul în cantităţi adecvate este acea stimulare ce ne ţine angajaţi în momentul prezent.

Atunci când creierul percepe un stimul, sistemul nervos simpatic se pune în mişcare. Le spune glandelor suprarenale să elibereze hormonul stresului în primul rând, epinefrina (alias adrenalina). Epinefrina dilată bronhiile în plămâni spre a face loc pentru mai mult oxigen, ceea ce permite să încarce inima cu mai mult sânge. Ea dilată vasele de sânge, astfel încât sângele oxigenat poate circula liber în cazul în care este cea mai mare nevoie de aceasta: creierul şi muşchii sunt astfel gata de a fugi sau de a lupta. Apoi, norepinefrina primeşte imboldul din terminaţiile nervoase ale sistemului nervos simpatic. Noradrenalina strânge venele care duc la inimă, astfel încât sângele se întoarce şi pătrunde cu mai multă putere în inimă şi iese apoi cu forţă chiar mai mare. De asemenea, face să încetinească sângerarea pielii în caz de prejudiciu.

În cele din urmă este vorba de al treilea hormon major de stres, cortizolul, care de asemenea provine de la glandele suprarenale şi are rolul de a mobiliza energia celulelor pe toată perioada de stres.

„Scopul nostru nu e ca viaţa noastră să fie fără stres“, spune Robert M. Sapolsky, neurobiolog la Universitatea Stanford, „ci ideea este de a avea cantitatea potrivită de stres“. Aceasta înseamnă situaţii stresante de scurtă durată şi gestionabile.

(Traducere şi adaptare Cristina Sturzu)