Caravana „Dar de Crăciun” din Episcopia Huşilor ajunge la 3000 de copii din judeţul Vaslui

Episcopia Huşilor

Caravana „Dar de Crăciun” din Episcopia Huşilor ajunge la 3000 de copii din judeţul Vaslui

Peste 3000 de copii din Episcopia Hușilor primesc în această perioadă daruri și ajutoare din partea Bisericii. Caravana „Dar de Crăciun” a debutat luni, 7 decembrie 2020, cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

Acţiunile filantropice se desfăşoară până pe 18 decembrie 2020, prin intermediul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, coordonată de părintele Vladimir Beregoi, consilier la Sectorul economic și social – misionar al Eparhiei Huşilor. Prin intermediul voluntarilor asociaţiei amintite, micuţii primesc îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă și sanitare, dar şi dulciuri. Părintele Episcop Ignatie, însoțit de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, de reprezentanţii Asociației „Filantropia Ortodoxă”-Huși și de un grup de colindători de la Centrul eparhial Huși, a mers în casele a aproximativ 150 de copilași din satele Duda, Novaci, Pâhnești, Arsura, Ghermănești, Râșești și Fălciu. Au fost vizitați și copiii din cele două centre de zi ale așezămintelor „Filantropiei Ortodoxe”-Huși, de la Ghermănești și Fălciu, după cum informează site-ul Episcopiei Huşilor. „Ne-am propus ca într-o perioadă de două săptămâni să ajungem în casele a peste 3000 de copilași, care au nevoie stringentă de dragoste și de atenție. Sunt micuţi lăsați singuri sau în grija bunicilor, și pe la care nu trece Moș Crăciun. Activitatea socială trebuie să aibă o continuitate. Nu îi ajutăm doar de Crăciun și de Paști. Aceste campanii sunt și o formă de a identifica situațiile delicate în care se află astfel de copii, ca pe parcursul anului să le putem acorda burse și să îi ajutăm cu alimente și îmbrăcăminte”, a remarcat Părintele Episcop Ignatie. Copiii de vârstă școlară, care nu aveau până la acest moment nicio modalitate de a se conecta pentru orele de școală online, au primit tablete. Având în vedere condițiile în care aceștia sunt nevoiți să își ducă traiul, li se asigură, din partea Episcopiei Hușilor, lemnele de foc pentru iarnă. Colindele au răsunat din mașinile încărcate de daruri. În fiecare gospodărie grupul de colindători de la Centrul eparhial Huși a intonat colinde alături de cei mici și de familiile lor. Marți, 8 decembrie 2020, Caravana „Dar de Crăciun” merge în localitățile Bogdana, Gura Văii, Stănilești, Lunca Banului, Berezeni și Fălciu, urmând ca în zilele viitoare să ajungă și în părțile Bârladului și ale Vasluiului. „Dacă la început aveam în plan să ajungem la 200 de copii, cu sprijinul oamenilor cu suflet mare vom reuși să bucurăm 3000 de suflete curate. Fii alături de noi, căci, chiar dacă este pandemie, Moșul vine și anul acesta!”, este îndemnul părintelui consilier Vladimir Beregoi. Oamenii pot contribui la înmulțirea bucuriei și a speranței în familiile și în sufletele încercate de greutăți.

Astfel, Asociația „Filantropia Ortodoxă” - Huși pune la dispoziţie următoarele conturi:

- RO43RNCB0261160373430001- deschis la Banca BCR, filiala Huși;

- RO59RNCB0261160373430004; SWIFT: RNCB RO BU;

Mai multe detalii și informații pot fi găsite pe pagina de Facebook: "Asociația Filantropia Ortodoxă Huși" și pe site-ul: www.filantropiahusi.ro. Adresa: str. Ștefan cel Mare, Nr. 1, mun. Huși, jud. Vaslui, CP 735100. Persoana de contact: asistent social Georgiana Popica 0765 662 558, email: filantropiaortodoxahusi@yahoo.com.

Citește despre: