Caravana medicală „Providența” a ajuns în satul Miclăușeni

Arhiepiscopia Iaşilor

Caravana medicală „Providența” a ajuns în satul Miclăușeni

După o perioadă de doi ani, când acțiunile socio-medicale au fost limitate din cauza impedimentelor generate de pandemie, Fundația Medicală Providența a reuşit să organizeze o caravană medicală în satul Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași.

Caravana medicală și-a propus să reevalueze starea de sănătatea a persoanelor vulnerabile din această comună, persoane care nu au mai avut acces la servicii medicale de dinaintea începerii pandemiei. Echipa de intervenție a fost formată din doamna doctor Alina Miclescu - medic primar de medicină internă, din asistenţii medicali Elena Galia și Vornicu Maria Lăcrămioara (Monahia Maxima) și din asistentul social, Emilia Gheorghiasa.

Activitatea s-a desfăşurat în două etape: la începutul lunii iulie, 20 de persoane cu probleme socio-medicale au beneficiat de recoltare analize medicale și de consultație de specialitate, care a implicat măsurarea tensiune arteriale, electocardiogramă, examen clinic cu obiectiv pe aparate și pe sisteme, iar la începutul lunii septembrie am completat cu examinarea ecografică abdomino-pelvină.  Cazurile cu o patologie complexă au primit redirecţionări către alte specialităţi medicale. Cei doi asistenți medicali au ajutat medicul specialist la efectuarea investigaţiilor medicale iar asistentul social a preluat cazuri noi și s-a documentat despre situația socială, economică și medicală a beneficiarilor, venind cu propuneri de soluționare a problemelor socio-medicale ale acestora. Actul medical a putut fi desfășurat în bune condiții la cabinetul medical al Mănăstirii Miclăușeni.

În urma acestei acțiuni socio-medicale, medicul de medicină internă a observat la beneficiari lipsa evaluării periodice medicale, edificată prin complicațiile la bolile cunoscute anterior, prin completarea diagnosticelor și prin înmulțirea recomandărilor la alte examinări interclinice.

Citește despre: