Am urmărit cam tot ce s-a scris în presă şi o bună parte din producţia audio-vizuală - ba chiar am şi orga­nizat şi participat la nişte dezbateri - înaintea, pe parcursul derulării evenimentelor şi imediat după aceea şi mi s-a părut că disting patru teme obsesive ale dezbaterilor. 

 Voi încerca, în cele ce urmează, să-mi formulez punctul de vedere în legătură cu ele.

Prima se referă chiar la asocierea dintre hramul Cuvioasei Parascheva, eveniment religios, şi sărbătorile laice ce ţin de Zilele Iaşului. Cei mai mulţi dintre co­mentatori mi s-au părut a fi împotrivă, alţii deplâng aerul de bâlci pe care l-ar căpăta oraşul cu acest prilej, în vreme ce o parte mi s-au părut deranjaţi de aglomeraţia din oraş şi de circulaţia dificilă. Trebuie să recunosc că eu mă situez de partea celor puţini. Cred că, la începutul anilor nouăzeci, când PF Daniel şi primarul Simirad au decis această asociere, care pe atunci dura două zile, au avut un gând luminat. De altfel, reproşul este absurd în măsura în care, în acelaşi timp, aproape aceiaşi comentatori reproşează izo­larea Bisericii, neimplicarea sa în viaţa cetăţii ş.a.m.d. Este absurd să reproşezi asta în timp ce eşti împotriva unuia din rarele mo­mente când oraşul, biserica şi pro­tectoarea oraşului şi a întregii Moldove se află într-o atât de fericită laolaltă atenţie. De altfel, în întrega lume creştină, de la Bucureştii asociaţi Sfântului Dimitrie la nu ştiu care orăşel din Anzi, sunt zeci de mii de localităţi care adaugă sărbătoarea laică pro­prie unei sărbători religioase, legată de un sfânt preţuit la faţa locului sau de un eveniment impor­tant din calendarul religios.

A doua temă controversată e cea a numărului de participanţi. Organizatorii spun că au fost un milion de pelerini, jandarmii că au participat, probabil, în jur de 500.000, iar ziarele se pun pe so­cotit câţi pelereni pe oră pot trece prin faţa moaştelor, contestând ambele cifre. Cei mai chiţibuşaridisting între vizitatorii din cele nouă zile ale sărbătorii oraşului şi cei din cele două de hram propriu-zis şi estimează capacitatea de cazare a hotelurilor, pensiunilor şi chiar a apartamentelor din Iaşi. Cumplită caznă şi, de altfel, inutilă! Mie nu mi se pare deloc im­portant dacă au fost un milion de pelerini, 500 ori numai 300.000, important este că atât popor de suflete a venit aici pentru Sfânta noastră proteguitoare şi pentru oraşul în care vieţuim laolaltă cu ea. Importantă este atmosfera de sărbătoare care se crează cu acest prilej, importantă este intensifi­carea sacrului, precum şi liniştea ce coboară în sufletele măcar u­nora dintre noi. Restul este con­tabilitate stearpă.

Cea de-a treia temă priveşte aerul de bâlci pe care l-ar lua oraşul datorită părţii laice a sărbătorilor. Nu contest asta întrutotul, dar nu înţeleg de ce cri­ticii nu văd şi părţile remarcabile ale acesteia. Mă refer, de pildă, la unele spectacole de stradă ori din Piaţa Unirii, cum ar fi cele de teatru pe picioroange. Mă mai re­fer la frumoasa „defilare“ prin oraş a tinerilor actori îmbrăcaţi în haine de epocă. Mă gândesc chiar că eleganţa acestora ar putea fi contaminantă, educativă, ne-ar putea obliga chiar şi pe cei mai gro­bieni dintre noi măcar să ne gândim la eleganţa hainelor, ţinutei, gesturilor noastre. Există şi o invazie a kitschului, mai ales co­mercial, cu acest prilej? De bună seamă, dar acest fenomen este in­evitabil! E o sărbătoare populară, nu un salon select al elitei! În ul­timii vreo zece ani, am petrecut mai bine de unul, cumulat, la Cracovia, în toate anotimpurile. Acolo, aproape mereu se întâmplă ceva în Rynek Glowny, Piaţa Centrală, oraşul pare a fi în sărbătoare permanentă - un festival de teatru în stradă, un concert simfonic, unul rock ori altul de muzică reli-gioasă, o „promocja“ de vin, o masăa săracilor, o aniversare naţională. Vă asigur că, indiferent de natura evenimentului, se deschid tarabele cu fripturi de porc, cârnaţi, varză murată, vin, bere, bere fiartă, bere cu sirop etc, în imediata apropiere a locului în care acesta se desfăşoară. De la 1 noiembrie până după Bobotează, fiesta pare continuă. Pe margini se instalează alte tara­be sau chioşcuri de suveniruri şi „artizanat“ - unele exponate sunt plăcute, altele de un kitch la fel de remarcabil, precum cel de pe tara­bele noastre! Diminuează cu ceva asta prestigiul Cracoviei? Eu nu cred devreme ce, în 2005, s-a bucu­rat de prezenţa a 8 milioane de viz­itatori în vreme ce toată România a avut 6! Şi vorbesc de oraşul cu, probabil, cele mai multe biserici din lume, raportat la numărul de locuitori, care l-a dat şi pe Papa Ioan Paul al II-lea pe deasupra! Este afectat sentimentul religios al cracovienilor? N-aş spune, odată ce o mulţime de evenimente se desfăşoară sub patronajul Bisericii!

În sfârşit, rămâne tema politizării evenimentului. Acest feno­men mă deranjează şi pe mine foarte mult. Nu pentru că vin politicienii să se închine la Mi­tropolie de hramul sfintei, ci pen­tru că fac acest lucru doar cu acest prilej şi, cu osebire, dacă e an elec­toral. Anul acesta e al alegerilor europarlamentare şi au dat buzna de la preşedintele ţării şi premier la jumătate de Guvern, parlamen­tari şi liderii nu ştiu câtor partide. Unii şi-au şi lansat candidaţii aici. Treaba lor, dar impresia mea este că se află în cumplită eroare. Oamenii nu mai sunt chiar atât de naivi încât să mai creadă în cru­cile făcute de un liber cugetător declarat ori să-şi lase manipulat politic sentimentul lor religios in­tim. Românii au început să distingă între credinţă şi făţărnicie, să separe apele, să gândească...(Liviu ANTONESEI,scriitor, profesor la Universitatea „Al. I. Cuza“)