„În căutarea Euterpei. Serată de muzică şi poezie grecească”

Educaţie

„În căutarea Euterpei. Serată de muzică şi poezie grecească”

În program sunt anunțate poeme de Iota Partheniou (Grecia), în traducerea lui Valeriu Mardare, recitate de actorii Alexandra Vieru şi Mihai Afloarei şi melodii tradiţionale greceşti, interpretate de Ansamblul vocal-instrumental FLORALIA, dirijor lector univ. dr. Irina-Zamfira Dănilă.

Iubitorii de artă și de frumos sunt invitați într-o excursie muzicală gratuită, în Grecia! Marți, 9 iunie 2015, la ora 19.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” se va porni „În căutarea Euterpei. Serată de muzică şi poezie grecească”.

În program sunt anunțate poeme de Iota Partheniou (Grecia), în traducerea lui Valeriu Mardare, recitate de actorii Alexandra Vieru şi Mihai Afloarei şi melodii tradiţionale greceşti, interpretate de Ansamblul vocal-instrumental FLORALIA, dirijor lector univ. dr. Irina-Zamfira Dănilă.

Evenimentul face parte din cadrul Stagiunii Universităţii de Arte „George Enescu” din anul 2014-2015, cu prilejul aniversării a 155 de ani de învățământ artistic modern la Iași.   

Citește despre: