„În căutarea sfințeniei în Cetatea Dorohoiului”. Ziua a III-a
Într-un orășel aproape uitat de lume, dar bogat în amintiri, în care dacă așezi urechea la pământ se mai aud încă ecourile tropotelor de cai, al loviturilor de sabie dar și al cântecelor de la horă, tinerii de la ATOR s-au întâlnit să se-ntrebe împreună: de unde venim și încotro mergem? Orașul nostru nu este un oraș mare. Are 24.000 de locuitori și este liniștit. În trecut însă, au zăbovit pe aici oameni de care-și aduce aminte toată țara: Ștefan, Voievodul cel Sfânt, Mihail Sturza și Grigorie Ghica Voievod, Mihail Kogălniceanu, dar și muzicianul George Enescu, care a locuit în Dorohoi 10 ani.
În ultima zi a întâlnirii, miercuri, după participarea la Sfânta Liturghie și după agapa binevenită, tinerii s-au bucurat de un spectacol organizat de gazde. S-a jucat teatru, s-a improvizat, cântat, dansat, prin toate acestea transmițându-se același mesaj: importanța prezenței lui Dumnezeu în viața noastră și trăirea vieții în armonie cu oamenii și cu noi înșine. Momentul cel mai comic pentru mine a fost piesa „inspecție la ora de Religie” în care actorii au încercat să prezinte dificultățile pe care le întâmpină profesorul în raport cu unii dintre elevii săi. Și iată că, prin acest eveniment, în orașul nostru mic, s-a întâmplat ceva. Au venit aici tineri din toată Moldova, 150. Da, și în orașul nostru se pot întâmpla lucruri frumoase. S-au întâmplat și se vor mai întâmpla. Vă asigurăm. La anul vom avea ediția a III-a. Dorohoiul nu este orașul în care nu s-a întâmplat nimic, să știți. Pe la noi au trecut voievozi, oameni de cultură și oameni de artă. Iar acum, tinerii care se dumiresc împreună de unde vin și încotro se îndreaptă, au planuri mari. Toate cu ajutorul lui Dumnezeu, Căruia-i mulțumim pentru toate. (Oana-Maria Huțanu, ATOR Iași)