În ce condiţii se va acorda subvenţia la căldură
Eliminarea subvenţiei la energia termică va impune acordarea ajutorului statului doar pentru familiile cu un venit net pe membru de până la 850 de lei, în timp ce persoanele cu venituri mai mari vor fi obligate să suporte o creştere a valorii facturii la încălzire.
Premierului Emil Boc a declarat că persoanele cu venituri mici vor primi în continuare un sprijin suplimentar la plata facturii la energie termică. "Dintr-o primă aproximaţie, cred că familiile care au un venit pe membru între 800 şi 850 de lei nu vor suferi la factura la energia termică la iarnă, vor beneficia în continuare de sprijin suplimentar pentru a putea să plătească factura. Probabil ca peste un anumit nivel, mai mare, să crească valoarea facturii", a declarat prim-ministrul.
În negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Guvernul s-a angajat că va elimina subvenţiile la energia termică cel târziu până la sfârşitul lunii august, alocaţiile pentru încălzire urmând să fie orientate exclusiv către persoanele defavorizate. Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat că Guvernul va elimina subvenţia acordată de la nivel central până la finele anului, "dar va menţine la acelaşi nivel sau chiar va creşte ajutoarele pentru încălzire acordate persoanelor defavorizate". În prezent, de la bugetul de stat sunt acoperite până la 45% din cheltuielile cu combustibilul ale producătorilor de energie termică, iar preţul de facturare la populaţie diferă mult de la o localitate la alta, în funcţie de preţul de referinţă stabilit de către consiliul local şi subvenţia acordată de fiecare primărie. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a precizat că ministerele Finanţelor, Administraţiei şi Muncii vor prezenta, în următoarele săptămâni, variante de lucru privind subvenţiile la energia termică, având în vedere că principiul subvenţionării nu va mai fi aplicat tuturor persoanelor indiferent de venituri.