Ce poate rugăciunea celui ce se roagă pentru lumea întreagă
Rugăciunile unor astfel de credincioşi, care se jertfesc întru rugăciune pentru întreaga zidire a lui Dumnezeu, sunt cele care susţin lumea şi-i tămăduiesc pe oameni.
Credincioşii care practică rugăciunea noetică (rugăciunea minții) practică şi preoţia duhovnicească - îndeosebi cei care s-au cucerit alesului har de a se ruga pentru toţi oamenii; aceasta se numeşte „slujire duhovnicească”, adusă înaintea Domnului pe seama a tot ce este suflare omenească. Rugăciunile unor astfel de credincioşi, care se jertfesc întru rugăciune pentru întreaga zidire a lui Dumnezeu, sunt cele care susţin lumea şi-i tămăduiesc pe oameni; prin aceste rugăciuni, ei devin exorcişti, alungând demonii care ţin sub stăpânirea lor societatea modernă, într-atât de minunată este lucrarea celor care se roagă neîncetat pentru întreaga lume!
(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 104)
Domnul iubește sufletul căruia îi este milă pentru orice făptură, pentru că atunci el se aseamănă Lui
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro