„Temele contestate în ultima vreme de diferite cercuri ecleziastice cum că chipurile, prin textele presinodale se atacă învățătura ortodoxă prin neologisme, cum ar fi de pildă, cele cu privire la persoana umană sau folosirea termenului de biserică pentru heterodocși, ca să spunem drept, nu erau formulări numai ale celor ce au participat la ultimul stadiu al pregătirii textelor, adică ale membrilor Comisiei Speciale Inter-Ortodoxe, sub conducerea Mitropolitului Pergamului, Ioan, ci în primul rând, aceste formulări aparțineau teologilor anteriori. Aceștia erau cei care au formulat textele despre persoana umană și cele despre Biserică și biserici.            

În mod special, cum rezultă din actele celei de-a treia Conferințe presinodale, în conexiune cu discuțiile pentru compunerea textului Despre relațiile Bisericii ortodoxe cu restul lumii creștine, problema, adică dacă va trebui să se folosească termenul de biserică pentru heterodocși, a fost pusă numai de Mitropolitul Cartaginei (ulterior Patriarhul Alexandriei) Parthenie, fără a se găsi totuși vreunul dintre reprezentanții de atunci să participe la problematizarea lui. Toți au considerat ca absolut logică folosirea termenului debiserică pentru heterodocși. Lipsa oricărei contestații, atunci și anterior, cu privire la folosirea termenului de biserică cu privire la alte confesiuni creștine se datorează în mod sigur faptului că acest termen este la bază un termen tehnic (terminus technicus). Astfel este folosit de altfel și în manualele de dogmatică, când se face referire la identitatea heterodocșilor.

Lăsăm la o parte aici lista amănunțită a nenumăratelor altor cazuri. În mod semnificativ, amintim numai că P. N. Trembelas în mod repetat, atât în Dogmatica sa, cât și în multe alte scrieri ale sale, folosește termenul fără deosebire și pentru bisericile heterodoxe. De asemenea și cel trecut la Domnul, fericitul categumen al Sfintei Mănăstiri Grigoriu, Gheorghios Kapsanis, în scrierile sale, a folosit termenul debiserică și pentru heterodocși, alegând totuși ca semn distinctiv să scrie cuvântul cu minusculă pentru heterodocși în opoziție cu majuscula pentru ortodocși. Invocăm aceste exemple concrete ca să oferim un cadru ambiant teologic conferințelor presinodale în legătură cu această temă.

De altfel, folosirea termenului de biserică pentru heterodocși și în special pentru latini este mărturisită adeseori în izvoare și mai ales sinodale. De exemplu în Rânduiala care a fost tipărită de Sfântul și Marele Sinod din anul 1484, de conducerea Patriarhiei Constantinopolului, în legătură cu modul primirii latinilor în Biserica Ortodoxă, se menționează printre altele și următoarele:

„Vrei omule, să fii ortodox și să te lepezi de toate dogmele rușinoase și străine ale latinilor, adică cele privitoare la purcederea Duhului Sfânt, că rău cugetă și slăvesc că purcede și de la Fiul, dar și de azimile cele liturghisite de ei și de celelalte obiceiuri ale bisericii acelora, toate câte nu sunt în acord cu Biserica Sobornicească Ortodoxă de Răsărit ?”[1].

De asemenea, același termen se folosește și într-o Rânduială ulterioară cu privire la convertirea unui oarecare latin la Biserica Ortodoxă: „Te întorci și te lepezi de inovația Bisericii Apusene... ?” „Te lepezi de stropirea la Sfântul Botez din Biserica Apuseană ?” „Te dezguști și te scârbești de afirmația nebunească a Bisericii Apusene... ?”și altele[2].

Afară din Sinodul din 1484, și în Sinodul din 1406, care a avut loc în Cipru, ca să interzică ciprioților ortodocși să aibă relații cu papistașii, președintele Sinodului, Iosif Vryennios, adică profesorul Sfântului Marcu Evghenicul, atribuie termenul de biserică celei romane: „Cât timp schița în scris declară limpede că dacă mărturisesc Biserica Romei, adică pe papă și pe episcopii de sub el, cugetă ortodox și nu, dimpotrivă, schismatic, cum vom putea să-i abatem pe aceștia zicându-le: până ce se va hotărî despre aceasta la sinodul ecumenic, nicidecum să nu aveți părtășie cu ei?”[3]

În afară de izvoarele sinodale termenul se folosește extins și în textele oficiale ale unor personalități bisericești particulare. De exemplu, Patriarhul Constantinopolului Ieremia al II-lea, adresându-se luteranilor, zice următoarele : „Fie, sunteți de un cuget cu Biserica noastră a lui Hristos. Dacă cu adevărat și din tot sufletul veți împlini cu faptele, bucurie numaidecât va fi în cer și pe pământ pentru unirea celor două Biserici, nădăjduită că va fi spre slava lui Hristos”. Și în altă parte : „Când prin faptul că veți fi părtași cu noi și că vă veți supune cu credință Sfintei noastre Biserici sobornicești a lui Hristos, veți fi lăudați de toți cei care au minte. Și astfel când din cele două biserici se va face una cu ajutorul lui Dumnezeu ...”[4]. Cele de mai sus sunt mărturii doveditoare pentru folosirea termenului de biserică, ce arată în acest mod ce atitudine bisericească în fața heterodocșilor răzbate din texte.”

[1] G. Rallis, M. Potlis, Σύνταγμα τῶν θείων καὶ ἱερῶν κανόνων, t. 5, Atena, 1855, p. 144.

[2] Cf. Gh. Metallinos, Ομολογώ εν βάπτισμα, Atena, 1996, p. 134 et passim. [Părintele Gheorghe Metallinos,Mărturisesc un botez, Ed. Evanghelismos, București, 2011, pp. 169-170]

[3] V. Katsaros, „'Ιωσήφ Βρυεννίου. Τα Πρακτικά της συνόδου τής Κύπρου (1406)”, Βυζαντινά, 21, 2000, p. 46.

[4] I. Karmiris, Δογματικά και Συμβολικά Μνημεία της Ορθοδόξου Καθολικής Εκκλησίας, Atena, 1960, t. I, pp. 443, respectiv 503.