Evenimentul de la Iași, care are loc în perioada 8-9 mai, este organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cu Institutul Teologic „Sfântul Ioan Damaschin” din Balamand – Liban, cu Facultatea de Teologie a Universității „Karl Franzens” din Graz – Austria și cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Aristotel” din Salonic – Grecia.
 

„Cântarea care îmbrăţişează Euharistia”

La sesiunea solemnă de deschidere a fost prezent și Părintele Mitropolit Teofan, care le-a adresat profesorilor și participanților un cuvânt de binecuvântare:

Anul acesta este dedicat cu precădere de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre cântării liturgice. Este dedicat imnografilor, slujbelor bisericeşti, cercetării academice în domeniu. Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, prin Şcoala sa doctorală, încearcă să răspundă chemării Bisericii şi organizează această întâlnire dedicată misiunii prin cântul liturgic.

Întâlnirile de astăzi şi de mâine preced o alta de poimâine, axată pe întrebarea „Încotro? În ce direcţie? Care este calea? Dumnezeu, prin Psaltirea împăratului David, grăişte către noi, zicând: „Ascultă, poporul meu, şi-ţi voi grăi ţie, Israele! [...] Jertfeşte lui Dumnezeu jertfa de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale, şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi [...]. Jertfa de laudă Mă va slăvi și acolo este calea în care voi arăta lui mântuirea Mea” (Psalm 49, 8; 15; 24).

Care este așadar calea? Dumnezeu ne spune prin Psaltire că această cale este jertfa de laudă. Aici îşi găseşte omul mântuirea, adică izvor de inspiraţie pentru o viaţă frumoasă pe pământ şi dobândirea vieţii celei fericite în veşnicia Împărăţiei lui Dumnezeu. De fapt, Împărăţia Cerurilor este pregustată încă din această lume, în special prin slujbele Bisericii, care formează cadrul specific pentru Euharistie: „În Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta”. Prin adâncimea şi înălţimea cântării, omul poate zări, întrezări crâmpeie din uimirea şi frumuseţea veşniciei aici şi acum.

În veşnicia Împărăţiei Cerurilor este o cântare continuă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine” (Apocalipsă 4, 8).

Creştinul adevărat este, înainte de toate, un om al rugăciunii. Rugăciunea de acasă, rugăciunea prin slujbele Bisericii, rugăciunea cea de un singur gând în toată vremea şi în tot locul: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”

Rugăciunea în sine, precum şi cea arătată prin cântare, este teologia cea adevărată în toată cuprinderea ei. Părintele Dumitru Stăniloae arată că dintre toate modalităţile de a teologhisi, cântarea grăieşte „mai mult decât putem exprima prin indiferent care cuvinte”. „Cântarea îndulceşte cuvintele de rugăciune şi de slăvire a credincioşilor şi deci şi inima celor ce le rostesc. Prin aceasta face mai dulce chiar conţinutul rostit în chip cântător şi deci Persoana al cărei nume este luădat şi rugat în chip melodios. În felul acesta sporeşte plăcerea sau bucuria faţă de darul cerut sau primit şi iubirea faţă de Persoana al cărei nume este rostit prin cântare. Bucuria sau iubirea aceasta se manifestă în avânturi de entuziasm, în accente de duioşie, de dor, de hotărâre de a rămâne ataşat Persoanei căreia i se adresează cântarea şi voii Ei cu orice preţ [...]. Trezirea acestor sentimente stă în legătură cu faptul că prin cântare se pun în relief adâncuri de taină, valori cu neputinţă de măsurat ale realităţilor, persoanelor şi darurilor cântate. Prin cântare, cel ce cântă trezeşte în sine o relaţie afectuoasă cu ceea ce formează obiectul cântării, mai bine zis cântarea îl pune într-o relaţie totală prin fiinţa întreagă cu ce este cântat [...]. De aceea, cântarea este modul cel mai propriu de a vorbi despre Dumnezeu sau lui Dumnezeu, ca despre şi Celui cu neputinţă de cuprins în noţiuni precise, limitate, şi exprimat în cuvinte corespunzătoare acestor noţiuni”.
 

Această mărturisire se înscrie în ceea ce, cu mult înainte, Sfântul Vasile cel Mare spunea despre cântarea psalmilor: „Numai aici poate să se găsească teologia cea desăvârşită, aici prezicerea venirii în trup a Domnului Hristos, aici ameninţarea judecăţii celei veşnice, aici nădejdea învierii, aici teama de iad, aici făgăduinţa măririi ce ne aşteaptă, ca şi dezvăluirea tainelor celor nepătrunse, căci toate se găsesc adunate aici, în cartea Psalmilor, întocmai ca într-o comoară bogată, care este pusă la îndemâna tuturor”.

Aici este teologia, aici este viaţa, aici este calea. Creştinul dintotdeauna, dar mai ales cel de astăzi, are nevoie imensă de cântarea Bisericii. De ce? Pentru că în cântarea care îmbrăţişează Euharistia, se naşte spaţiul sacru al întâlnirii cu Dumnezeu. Aici omul vede în miezul lucrurilor, se mişcă în revărsare de adevăr, simte iubirea lui Dumnezeu sălăşluindu-se în sine, precum şi pacea prezenţei Sale.

În urma experienței acumulate de-a lungul timpului și datorită numărului mare de participanți, care crește de la an la an, întâlnirea organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași reprezintă unul dintre cele mai mari și importante evenimente științifice din țară dedicate doctoranzilor. Tema simpozionului din acest an – „De la teologia rostită la cântul teologic: misiunea doxologică a cercetării teologice, astăzi” – se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română.

Ideea care a stat la baza alegerii temei stă în credinţa noastră că adevărata teologie, exprimată în scris, verbal sau prin cântarea liturgică, este mântuitoare pentru noi atunci când ea Îl laudă pe Dumnezeu, Cel minunat întru sfinţii Săi, exprimându-ne recunoştinţa în duh euharistic. Un astfel de discurs teologic şi o astfel de cântare liturgică poartă în ele, adânc dăltuită în cuvânt şi melodie, prezenţa inspiratoare şi sfinţitoare a Duhului Sfânt. O astfel de teologie poartă în sine mugurii speranţei nestrămutate, ai bucuriei luminoase şi ai credinţei mântuitoare care au izvorât din mormântul cel dătător de viaţă al lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat. În această cheie a înţelegerii teologiei să comunicăm şi să ne cuminecăm din Logosul etern al Tatălui în aceste zile la Iaşi. Mulţumim tuturor celor care ne sunt alături în organizarea acestui eveniment care, în spatele său, ascunde eforturi fizice şi spirituale mari, oameni harnici şi darnici, investiţii materiale şi financiare şi, nu în ultimul rând, multă, multă dragoste, a afirmat pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, coordonatorul Simpozionului „Studia Theologica Doctoralia”.

Tot în cadrul ceremoniei de deschidere a fost lansat și volumul Fidelitate tradițională și creativitate înnoitoare: secvențe actuale din cercetările tinerilor doctoranzi, coordonat de pr. prof. Viorel Sava și publicat la Editura mitropolitană Doxologia.

Evenimentul academic s-a născut din dorința doctoranzilor teologi ieșeni de a se întâlni într-un cadru științific pentru a expune și a dezbate în fața colegilor rezultatele cercetărilor lor. Datorită ostenelii și implicării pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, precum și a doctoranzilor din comitetul de organizare, de la nivelul local în care se afla, lucrările simpozionului au căpătat de-a lungul timpului o însemnătate demnă de remarcat pe plan național și internațional. An de an, evenimentul academic își propune să realizeze o întâlnire științifică a doctoranzilor din cadrul facultăților de teologie din țară și din străinătate.

Vă invităm să accesați și:

(Video) Simpozionul „Studia Theologica Doctoralia”, la a XV-a ediție