Un studiu sociologic care a examinat puterea credinţelor religioase la oameni din diferite părţi ale pământului a arătat că regiunea cea mai puţin religioasă din lume este Germania de Est.

Studiul s-a numit „Credinţe despre Dumnezeu în timp şi în state” şi a fost condus de Tom W. Smith prin Programul International Social Survey.

El a strâns date şi informaţii din 18 ţări ale lumii în 1991, 30 de ţări în 1998 şi 42 de ţări în 2008. Pentru proiectul de faţă, numai ţări care au fost analizate în toate cele trei etape ale studiului au fost incluse în studiul final.

Într-un mod cu totul surprinzător pentru o ţară din bătrânul continent, cu toată cultura sa uriaşă, 52,1% dintre germanii de est au spus că nu cred în Dumnezeu şi în nicio dogmă religioasă, în comparaţie cu fraţii lor din Germania de Vest, unde numai 10,3% dintre oameni sunt atei.

Experţii au venit cu felurite idei, contexte şi factori care au favorizat distrugerea credinţei în Dumnezeu în această regiune. Cel mai folosit factor a fost prezenţa regimului comunist timp de 50 de ani în ţară. Partidul Comunist este ostil religiei adevărate şi cultivă, peste tot unde a năpădit peste umanitate, o religie a conducătorilor comunişti, care devin automat zei şi dictatori în ţările comuniste.

O altă coordonată a fost pusă în joc de către teoria secularizării standardizate. Această teorie afirmă că o societatea cu cât devine mai bine educată şi dezvoltă acceptabilitatea ştiinţei, îşi pierde automat credinţele religioase. Această teorie este însă falsă 100% deoarece societăţi cu o mare educaţie precum Statele Unite dezvoltă o preponderenţă covârşitoare a credinţei în Dumnezeu, iar altele precum Japonia o religiozitate mai scăzută.

O altă explicaţie oferită de sociologi este faptul că Germania de Est este predominant protestantă. 25% au declarat că sunt religioşi şi 21% că sunt protestanţi. Această raţiune este adevărată. Protestantismul, cu exuberanţa sa centrifugă, fără o autoritate harică, fără o ierarhie legitimă şi sacramental instituită, nu poate ţine împreună oamenii din ziua de azi. Teologia protestantă este un conglomerat sincretic de filosofisme culturale, ierarhia este doar una administrativă şi de faţadă, prezenţa Tainelor în mijlocul comunităţii este nulă, istoria creştină cu sfinţii şi evenimentele sale a fost eradicată sau mutilată de sens. Eliminarea Tradiţiei din credinţă şi dogmă a strânit o sumedenie de anomalii hermeneutice cu pretenţii biblice şi a pulverizat credinţa în sute de denominaţiuni obscure. Predestinarea, atomizarea excesivă, lipsa de fundament haric, eliminarea teologiei vizuale (icoană, arhitectură etc.) şi a celei sacramentale în favoarea teologiei „cuvântului”, toate acestea sunt sâmburii ateismului agresiv est-german.

Câteva aspecte, neremarcate de sociologii occidentali, vom arăta şi noi. În primul rând bunăstarea materială a poporului german sub comunism a dus la o ingerare rapidă şi tăcută a ateismului de stat şi a preceptelor comuniste absurde de societate perfectă materialist-dialectică. Spre deosebire de ruşi, bulgari, români, sârbi etc., care au trăit într-un întuneric al austerităţii programate şi controlate de dictaturi comuniste, germanii au avut iluzia unei prosperităţi relative (spun iluzia pentru că Wartburgul şi Trabantul nu se compară cu Mercedesul).

În al doilea rând caracterul germanic, în care disciplina, ascultarea, ierarhizarea, planificarea, cultul muncii şi sobrietatea sunt valori ale neamului, a favorizat în mod paradoxal o atitudine de supunere şi de înregimentare în structurile ideologice ale comunismului. Spre deosebire de români, care de veacuri fug în codru de teama armatelor de turci, tătari, ruşi, austrieci, germani, nemţii sunt un popor cu o cultură a disciplinei foarte dezvoltată. De asemenea, caracterul nordic este predispus spre ordine, travaliu, structură (de multe ori fosilă), iar comunismul a ştiut să profite de acest caracter. Dimpotrivă spiritul mediteranean sau latin, creativ, descurcăreţ, pasional şi dubitativ nu acceptă aberaţiile sistemice debitate de structurile de stat.

Etatismul extrem al germanilor, dar şi dezastrul de după război, când 95% din ţară a fost distrusă, au dus la o încredere ridicată a germanilor de est în idealurile utopice ale comunismului, dublate de o îngăduitoare şi interesată bunăstare a cetăţenilor. Toate condimentate cu un creştinism protestant rezidual şi decerebrat de autoritatea harică, au dus la vidul spiritual al Germaniei orientale. Să nu mai amintim şi faptul că şomajul are proporţii uriaşe, munţii de bani care au trecut graniţa din Vest s-au concretizat doar în centre urbane futuriste, însă fără o dezvoltare solidă a economiei, întreţinută tot de „credincioşii” din vest.