Împlinindu-se 210 ani de la prima târnosire, biserica așezâmântului monahal nemțean a primit din nou haină luminoasă după terminarea lucrărilor de consolidare și restaurare efectuate în ultimii opt ani. Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, din soborul de arhierei au mai făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

După întâmpinarea ierarhilor de către soborul de preoți și diaconi, clericii au înconjurat lăcașul de cult, ungându-l cu Sfântul și Marele Mir, iar în continuare au mers în Sfântul Altar, unde au sfințit și pecetluit Sfânta Masă.

După ce credincioșii au fost binecuvântați cu apă sfințită, iar PS Episcop Andrei a citit rugăciunile de dezlegare, cei prezenți au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară al mănăstirii.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Episcopul Hușilor, care a afirmat că, în timp de suferință, Domnul este cel care îl sprijină și mângâie pe om:

Așa ne gingășește Dumnezeu, să știți. Ori de câte ori suntem într-o durere, într-o suferință, într-o frământare, căreia poate nu-i găsim o cale de ieșire, noi am vrea ca lucrurile să se petreacă într-o clipită, fulgerător. Să primim imediat răspunsul. Însă, Domnul vrea, poate, ca prin suferință să ne șlefuim, să devenim mai strălucitori. Este greu de dus suferința, indiferent ce formă ar avea ea – sufletească sau trupească. Cu toate acestea, dacă noi ne vom încredința Domnului, am această nădejde că, în rărunchii Lui, va simți milă și îndurare pentru fiecare în parte și ne va gingăși. Ne va iubi într-un fel în care nimeni, niciodată n-a făcut-o. De ce spun acest lucru? Pentru că oricât de solidari am fi cu cineva în suferință, oricât am încerca noi să diminuăm intensitatea acesteia, omul rămâne în toată această povară a suferinței doar el singur și cu Bunul Dumnezeu. El singur are amplitudinea și conștiința a ceea ce trăiește. Nu va putea niciodată să toarne în cuvinte experiența suferinței pe care o trăiește celor din jurul său. Și ori de câte ori va încerca să transmită ceea ce simte și suferă, își va da seama că e neputincios. Cuvintele sunt atât de palide și nu reușesc să exprime. De aceea, Domnul așa îngăduiește, în firea noastră umană, să simțim că suntem în momentele cele mai adânci singuri în fața propriei noastre suferințe, pentru că numai El este cel care ne poate vindeca și tămădui, așa cum a vindecat-o de această suferință pe văduva din Nain. Și tristețea morții unicului ei fiu s-a pierdut în bucuria aceasta a învierii. Și așa de delicat face Dumnezeu lucrurile, căci nu i-a ținut acestei femei o lecție despre ceea ce înseamnă moartea, nici nu a oprit-o din suferința ei, ci doar vine cu un cuvânt pe care noi nu-l pricepem. Și dacă ne lăsăm duși de duhul acestui cuvânt, deja lucrurile se deschid și se dezleagă în viața noastră. Cât de delicat s-a apropiat Domnul, a atins doar sicriul în care era acest tânăr și a rostit cuvântul acesta: „Fiule, ridică-te din această moarte și vino la viață!” […]. Înțelegem, astfel, că Dumnezeu ne gingășește ori de câte ori suntem în moarte – fizică sau sufletească. El este cel care se atinge de sicriul trupului și al sufletului nostru și ne spune: „Ridică-te! Înviază! Primește putere!”.

Cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române pentru stareța Mănăstirii Văratec

În semn de apreciere a eforturilor de consolidare și reabilitare, dar și a activității rodnice din ultimii ani, maica stavroforă Iosefina Giosanu, stareţa Sfintei Mănăstiri Văratec, a primit Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române. Totodată, obștea așezământului monahal a primit din partea Preafericirii Sale Diploma omagială cu medalia Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului.

„Următor îndemnului Sfântului Apostol Pavel, de a ne aduce aminte de lucrul credinţei voastre şi de osteneala iubirii şi de stăruinţa nădejdii noastre întru Domnul Nostru Iisus Hristos şi de a preţui după cuviinţă strădaniile şi rezultatele activităţilor de excepţie, desfăşurate în diferite domenii ale vieţii bisericeşti şi civile, în sprijinul Bisericii, pe temeiul prerogativelor conferite nouă de Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi ca semn de preţuire şi binecuvântare din partea noastră, acordăm distincţia onorifică „Crucea Patriarhală” stavroforei Iosefina Giosanu, stareţa Sfintei Mănăstiri Văratec, judeţul Neamț, pentru activitatea sa îndelungată, rodnică şi folositoare Bisericii şi societăţii noastre", se arată în documentul ce a însoţit distincţia, semnat de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Totodată, ctitorii și binefăcătorii așezământului monahal au fost răsplătiți de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei cu distincții de vrednicie. Printre cei evidențiați s-au numărat Victor Opaschi, fost secretar de Stat pentru Culte, Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Neculai Adrian Nastasă, primarul comunei nemțene Agapia, George Becali, unul dintre finanţatorii lucrărilor de reabilitare de la Văratec, prof. Gianina Decis, prof. Dan Gogu și sculptorul Gheorghe Ursu.

În continuare, IPS Părinte Mitropolit Teofan a subliniat în fața celor prezenți importanța acestui moment istoric, cât și nevoința neîntreruptă a monahiilor de la Văratec, care se roagă zi după zi, ceas după ceas, pentru mântuirea sufletelor lor și a întregii lumi:

Se împlinesc în aceste zile două veacuri de când această frumoasă mănăstire a fost sfințită. Trecut-a vremea, trecut-au veacurile, biserica a avut nevoie de restaurare, de înfrumusețare și iată biserica Mănăstirii Văratec în podoaba hainei celei dintâi, mireasă împodobită pentru Mirele Ceresc, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Două sute de ani de viață de ascultare, neagonisire și curăție a trupului și a sufletului pentru măicuțele care au viețuit aici. Două sute de ani de smerită cugetare, două sute de ani de rugăciune revărsată pentru sufletele lor și pentru lume. Două sute de ani în care s-au auzit în tainița inimii multe suspine adresate lui Dumnezeu celui Viu. Două sute de ani de luptă împotriva ispitelor care vin de la trup, de la lume și de la diavol. Două sute de ani de strădanie pentru dobândirea omului celui dinlăuntru, omului duhovnicesc, care se apropie de Tronul Preasfintei Treimi […]. Se cuvine să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru această zi, pentru Sfânta Liturghie săvârșită astăzi, pentru darul Împărtășirii cu Trupul și Sângele Său, pentru toată această frumoasă adunare, pentru acest alai binecuvântat, îndreptat spre Taina Împărăției Cerurilor.

La finalul slujbei, stavrofora Iosefina Giosanu a transmis mulţumiri Părintelui Patriarh Daniel și IPS Părinte Teofan pentru grija părintească din toți acești ani, ierarhilor, oficialităților cât şi tuturor credincioşilor care au ţinut să ia parte la acest eveniment:

Adresez un cuvânt de recunoștință Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care acum 20 de ani a binecuvântat începutul lucrărilor de renovare a întregului ansamblu arhitectonic al mănăstirii noastre. Totodată, îi mulțumesc cu recunoștință pentru înalta distincție pe care mi-a conferit-o cu această ocazie și pentru mesajul de binecuvântare trimis soborului mănăstirii noastre. Mulțumim, de asemenea, Înaltpreasfinției Voastre, Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit Teofan, care încă de la instalarea ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei ne-ați sprijinit duhovnicește prin rugăciune și sfat, în toată această multitudine de lucrări pe care le-am realizat. Nu vom uita niciodată că ne-ați cercetat în momentele grele pe care le-am întâmpinat și vă asigurăm de smerita noastră ascultare și vă vom purta necontenit în rugăciunile noastre. Aș dori să aduc mulțimire și IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pe care îl considerăm arhitectul restaurator al acestui sfânt locaș. Prin armonia dintre frescele murale și mobilierul sculptat din interiorul bisericii, precum și prin fațada cu încadramente din piatră sculptată de la ferestre și uși, biserica mănăstirii noastre a devenit o capodoperă arhitecturală, un chivot în care maicilor „în cer li se pare a sta”.

Și-a recăpătat strălucirea după ample lucrări de restaurare

Lucrările ce s-au derulat pe parcursul ultimilor 8 ani au constat, la interior, în consolidarea zidurilor bisericii, înlocuirea instalației electrice și a celei termice, restaurarea iconostasului, restaurarea a 250 m2 de pictură în ulei de către prof. Gianina Decis, realizarea a 1700 m2 pictură nouă în tehnica fresco de către prof. Dan Gogu, placarea pardoselii cu marmură, confecționarea din lemn de stejar a mobilierului din biserică, lucrat de sculptorul Gheorghe Ursu. Din Cracăul Negru, de asemenea, au fost confecționate la atelierele Patriarhiei Române două racle de argint pentru sfintele moaște ale Sfântului Iosif de la Văratic și ale Sfântului Gheorghe Pelerinul.

La exterior, s-au realizat lucrări la fațada bisericii, au fost înlocuite ancadramentele de la ferestre și ușile de intrare cu piatră naturală sculptată, a fost placat soclul, a fost realizată o icoană de 20 m2  în tehnica mozaic, reprezentând Adormirea Maicii Domnului, au fost înlocuite crucile de pe turlele bisericii și s-au realizat lucrări de amenajare peisagistică în incintă.

Aceste lucrări s-au desfășurat la inițiativa și sub coordonarea și cu purtarea de grijă a Preacuvioasei maicii starețe Iosefina Giosanu, prin fondurile proprii ale Mănăstirii Văratec, prin sprijin financiar din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, a Consiliului Județean Neamț, a Consiliului Local al comunei Agapia, precum și cu ajutorul donatorilor și binefăcătorilor.

Sfântul Iosif și maica Olimpiada, ctitorii Văratecului

Ctitorirea Mănăstirii Văratec este legată de numele Bălașei Herescu – monahia Olimpiada. Ea a dobândit mai multe terenuri în poiana Văratec, iar la sfatul Sfântului Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care urmărea desființarea schiturilor mici de călugărițe și concentrarea lor în câteva mănăstiri mai mari, maica Olimpiada a întemeiat, între anii 1781-1785, o mică sihăstrie în poiana Văratec. În iunie 1785, Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif, au început construirea unei biserici de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului". Lângă biserică, s-au clădit și chilii în care s-au stabilit mai multe călugărițe, fondându-se astfel Schitul Văratec. Alături de maica Olimpiada, duhovnicul Iosif este considerat și el ca fondator al mănăstirii. Acesta s-a născut în jurul anului 1750, în localitatea Valea Jidanului din Transilvania, și a intrat de tânăr în viața monahală, devenind ucenic al renumitului monah Paisie Velicicovschi, încă de pe când acesta din urmă se afla la Mănăstirea Dragomirna. Părintele Iosif a trecut la cele veșnice la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Văratec. În ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 - 7 martie 2008, s-a luat hotărârea de a canoniza a nouă sfinți nemțeni, la propunerea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Printre cei nouă sfinți canonizați s-a aflat și Cuviosul Iosif de la Văratec, a cărui zi de pomenire a fost aleasă data de 16 august. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la 5 iunie 2008, la Mănăstirea Neamț iar proclamarea locală a canonizării Cuviosului Iosif, fondator și duhovnic al mănăstirii, a avut loc pe data de 16 august 2008, slujba fiind oficiată de Părintele Mitropolit Teofan. De asemenea, la Mănăstirea Văratec se află și racla cu moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, canonizat în martie 2018, de către Biserica Ortodoxă Română.

Vezi aici mai multe fotografii din cadrul evenimentului: (Foto) Veșmânt de har și binecuvântare pentru Mănăstirea Văratec – 9 octombrie 2022